I see a storm bubbling up from the sea, Kings of Leon, Closer

Am în mine un repertoriu de blesteme ce ar face orice ursitoare să cugete temeinic asupra unei reconversii profesionale. Am o lungă listă de sentințe diabolice, ca un judecător malefic ce vede un singur taler în balanța justiției. Sunt necruțător, ca rata la bancă. Sunt un coșmar în carne și coapse, întunericul întruchipat într-un corp cu o pigmentație deficitară. Prin vene-mi curge venin, prin artere otravă, sistemul limfatic mi se scaldă-n vitirol. Acolo unde scuip rămîne o gaură neagră, un vid neprimitor în care veci nu va crește nimic. Urinez napalm. Ustură ca dracu! Respirația mi-e un abur toxic, o halenă ucigașă. Cîteodată rîgîi gaz sarin. La varză am renunțat demult, nu vreți să știți ce pățesc din cauza ei. S-a-ntîmplat să mai scot și flăcări pe nas, dar rar. Am avut coarne dar mi-au fost extirpate după naștere, pot să vă arăt cicatricile. Am coada prehensilă, o folosesc rar și atunci doar să fur magneți de frigider din magazine de suveniruri.

Am mare grijă să nu-mi mușc limba, o limba bifurcată, cu ambele capete capabile de infinite spurcăciuni gratuite, unele mai imaginative decît celelate. Am dinții ascuțiți ca niște hangere, am măselele tocite fiindcă în ele îmi rumeg frustrările. Am gura mai mereu încleștată, așa că am învățat să sudui printre buze. Printre ele-mi curg nu bale, ci cascade de invective. Am în urechi, în loc de banala ceară, un fel de exploziv plastic, ca și C4. De fiecare dată am grijă să-mi adun lacrimile, sunt nitroglicerină pură. O dată mi-a scăpat una pe jos și mi-a pîrjolit bunătate de adidași, de atunci lăcrimez cu mare băgare de seamă și am încetat să mai urmăresc comedii amoroase. În ciuda tuturor celorlate neajunsuri, am rămas un romantic incurabil. Mai am unele chestii incurabile, dar discuția aceea rămîne între mine și ginecologul meu.

Am în minte pedepse și scenarii ce ar face orice infern dantesc să pară o banală destinație agro-turistică. Purgatoriul e o plimbare prin parc, primăvara. Am un imens potențial distructiv, ținut în frîu de o lene pe măsură. Am în mine un rău primitiv, o ură atavică ce nu se încurcă în justificări logice. Am în mine batalioane de teroriști lucizi, care știu că martiriul sinucigaș te limitează drastic, te plafonează cu posibilitatea unui singur atentat. Repetiția, pe lîngă faptul că e mama învățăturii, îți dă ocazia să te perfecționezi. Aș fi cel mai sublim binladen. În caz de doamne-ferește aș fi cea mai eficientă fantomă, un demon ce nu poate fi exorcizat pentru că nu crede în nimic decît în el însuși, un super-strigoi.

Am răbdarea unui maestru zen, moralitatea mai flexibilă decât o gimnastă olimpică și mai puține scrupule decît cel mai josnic tîlhar. Am în minte imaginile clare ale unei bombe ascunse sub nisipurile stațiunii Mamaia în perioada ei de vîrf, cînd e “luată cu asalt” de toți neisprăviții. Simt pe ochi răceala lunetei prin care ochesc trecători neștiutori dintr-un turn oarecare și-mi pot doar imagina invidia pe care o voi stîrni în ageamiul de Breivik atunci cînd îmi va descoperi recordul. Viitorul meu e anti-utopic. Eu sunt legendă, restul e tăcere.

Am în mine o energie negativă ce ar face soarele să se stingă neputincios ca o lumînare-n bătaia vîntului. Am în mine o parte întunecată a forței de care Darth Vader nici n-a îndrăznit să se apropie. Poate mai era printre noi dacă ar fi făcut-o. Am în mine o încleștare paralizantă, din care-mi extrag în mod paradoxal seva. Găsesc ordine-ntr-un nihilism asumat. Mă hrănesc din propriile-mi contradicții. Sunt deodată congruent și divergent cu mine însumi. Sunt împăcat așa cum sunt. Ce bine că sunt! Dar ce sunt?

Sunt o sumă de minusuri ce se înmulțesc pe zi ce trece. Sunt un joc de cuvinte într-un joc al sorții, o mogîldeață de praf cosmic, apă și atomi de carbon cu conștiință de sine. Sunt o gașcă de pixeli pe ecranul vieții, o cărămidă-n peretele uitării, un cub de gheață într-un cocktail cosmic. Sunt o nimica toată. La fel ca toată lumea.
. . .
. .
.