De la o vreme încoace, repaosul nocturn mi-e tulburat încontinuu de zbateri și chinuri teribile. Mă zvîrcolesc ca un titirez între cearșafuri și bat cu pumnii în perna incomodă pentru a o transforma într-un culcuș propice unui cap îngreunat de spaime și frustrări. Pare o situație disperată, fără scăpare, un coșmar groaznic din care nu mă pot culca. Sînt ca un pescar amator – am probleme cu somnul.
Îmi simt ochii căscați pe sub pleoape, refuzînd să se predea în fața viselor; îmi simt gîndurile aglomerîndu-se și blocînd traficul autostrăzilor sinaptice; îmi simt inima bătînd în ritmul unor melodii vii și neastîmpărate; simt pe propria piele, în ciuda oricărui efort de a o ignora, apăsarea și intensitatea unei existențe care mă copleșește.
Oricît aș încerca, nu pot să anulez complet acest sentiment. Oricît aș vrea, nu pot să nu fiu conștient de această realitate care insistă să mă aibă ca martor. Orice aș face, nu reușesc să dorm mai mult de nouă ore pe noapte și asta mă supără de nu mai pot!
Omul primitiv dormea, în medie, între șase și șapte ore pe noapte. Refuz să mă compar cu omul acesta. N-am nimic în comun cu el – nici măcar dieta paleo n-am putut-o urma mai mult de două zile. Pentru asta am murit la Revoluție? Ca să dorm șase ore pe noapte, ca un sălbatic care se uită la filme pe casetă video sau care trebuie să-și cioplească singur uneltele cu care țină un discurs motivațional? Recunosc, habar nu am cum își petrecea timpul liber un om primitiv (nu existau joburi atunci, deci tot timpul lui era timp liber).
Întotdeauna i-am invidiat pe cei care pot adormi ușor, oriunde și în orice poziție. Mi se pare un mecanism de adaptare foarte facil, un cadou pe care evoluția l-a făcut celor mai puternice specimene. Nu trebuie să participi activ la tot ce se întîmplă în jurul tău pentru a perpetua cu succes specia. Asta pot s-o spun cu mîna pe inimă, pentru că știu un tip care a adormit în timp ce făcea sex.
Poți, așadar, să-ți petreci timpul într-o confortabilă sforăială în timp ce societatea se dezvoltă pe pilot automat în jurul tău. Pentru că, da, specia umană a ajuns deja la acel nivel la care totul merge ca pe roate, din inerție, astfel încît privilegiații să poată să se retragă liniștiți din activitatea asta deranjantă de a contribui concret la bunul mers al societății.
Pur și simplu, închizi ochii și scapi de neplăcerea de a trebui să interacționezi cu un coleg de compartiment (dacă ești în tren) sau de ședință (dacă ești în plen). De asta îi admir pe oamenii ca Dan Mihalache: pentru că pot dormi în scaune în poziții atît de incomode că le-ar provoca crampe și unor contorsioniști de circ. Nu contează că a făcut-o în pauză, cum susține Dan Andronic, sau că era chiar în timpul ședinței. Pentru mine e irelevant, că dacă aș avea și eu o superputere e puțin probabil că aș folosi-o în slujba binelui. Și eu m-aș pune pe hibernate în pauză, ca să mai scutesc din baterie. Poza e scoasă din context, probabil.
Politica e grea și nu toată lumea poate să doarmă în weekend pentru a nu lipsi luni de la serviciu, ca Andreea Paul (Vasss), care a născut sîmbătă și luni era deja pregătită să conceapă din nou.
Există concepția că, după ce se văd aleși, politicienii se cam culcă pe o ureche și o lălăie în post. Așa o fi, dar eu nu văd nimic rău în asta, pentru că un politician adormit face mult mai puține pagube decît un politician treaz.
Poate că, pentru a beneficia de un somn lin și odihnitor, pe care să-l controlez după bunul meu plac, ar trebui să mă apuc și eu de politică.
 |
| Poza e de aici și îl înfățișează pe Dan Mihalache în timp ce își amintea vizita la Capela Sixtină |
—–
