La nivel de ADN nu se observă diferențele de culoare, etnie, tradiție culturală sau orientare sexuală dintre oameni. Sîntem toți la fel, mulați din același praf de stele și aduși la viață din aceeași halenă divină. Egali, dar diferiți. De asta e stupid să desconsideri oamenii pe criterii superficiale precum locul nașterii, mărimea nasului, cantitatea de melanină din piele sau faptul că au organele genitale pe interior, nu pe exterior. Discriminarea, de orice fel ar fi ea, e apanajul minților nesigure și inferioare.
Acestea fiind scrise, trebuie să recunosc că sînt complet de acord cu discriminarea proștilor. E singura trăsătură pentru care, în umila mea opinie, ai voie să desconsideri și să defăimezi un om după pofta inimii. Pentru că-i prost. Mai mult, pentru că n-are scuză să fie prost, în condițiile în care e foarte ușor să nu fii prost. Mai ales de cînd există internet, pe care poți verifica orice informație din mai multe surse. Tot ce trebuie să faci e să îți folosești capul și să raționezi logic, pe bază de dovezi.
Prostia are multe forme de agregare, deci poți discrimina, perfect justificabil, părerea mea, multe categorii de oameni. De la ăia care se duc la biserică, și nu la spital, atunci cînd îi doare ceva și pînă la ăia care cred că stelele știu dinainte dacă ei vor avea o zi bună din punct de vedere financiar sau romantic. Trebuie să fii prost lipit macadamului să crezi în horoscop, adică să crezi că globuri de gaze ce ard la milioane de ani-lumină distanță pot avea vreun efect concret asupra fizicului și/sau psihicului tău. Trebuie să fii prost de să-ți curgă muci în gură să vezi peste tot conspirații și să nu poți accepta noțiunea de coincidență.
Dacă ești prost, trebuie să fii discriminat și să simți că ești discriminat, că altfel vei trăi întreaga viață avînd impresia că e perfect normal și corect să fii prost. Nu, nu-i ok. Nici pentru tine, nici pentru ceilalți.
Discriminarea pe bază de inteligență nici măcar nu poate fi considerată discriminare propriu-zisă, că toată lumea pornește de la același nivel, adică de la zero. Nu-i discriminare să-l pici pe fraier la examen. Nu-i discriminare să-l concediezi pe incompetent. Ignoranța față de lege nu te scutește de pedeapsă, astfel că nici prostia n-ar trebui trecută cu vederea, ci taxată cît mai usturător.
Totuși, ar trebui făcute distincții clare între discriminarea prostiei și celelalte discriminări, alea rele. De exemplu, dacă spun despre unii Martori ai lui Iehova că-s cretini și c-ar trebui opriți din a se înmulți pentru că nu au permis transfuzia de sînge și și-au ucis copilul cu bună știință înseamnă că-i discriminez pe bază de inteligență, nu pe bază de religie. Puteau fi de orice altă religie, e la fel de rău ce-au făcut. Dacă ești convins că Dumnezeu vrea mai degrabă să mori decît să primești sînge de la un membru de familie e clar că ești bătut în cap, că nu înțelegi cum funcționează nici medicina, nici religia.
Tipul roșu din poza de mai sus e discriminat pe motiv că-i prost, nu pentru că-i de altă culoare. E absolut ok să fie considerat inferior celorlalți și să i se reamintească asta în mod constant pentru că e foarte-foarte prost, adică e genul de om care crede că pămîntul e plat, că răcește pentru că l-a tras curentul, că vaccinul provoacă autism, că ideea de comunism e una bună, dar a fost implementată greșit pînă acum, că bătaia copiilor înseamnă educație, că e ok să furi dacă furi puțin, că barba te face mai interesant, că nu e plagiat dacă ai reformulat textul, că evoluția a fost infirmată chiar de Darwin, că Pămîntul e vechi de 6.000 de ani, că dacă citești mult ți se strică ochii, că americanii n-au ajuns de fapt pe lună, că România e pîntecul Maicii Domnului, că dacii au fost strămoșii tuturor popoarelor și că ei au inventat scrisul, muzica și supa la plic, etc.
De fiecare dată cînd pui credința înaintea științei, basmul înaintea logicii, pumnul înaintea toleranței, tradiția înaintea informației, de fiecare dată cînd știi tu mai bine decît doctorul ce leac băbesc sau exorcism îți vindecă boala, de fiecare dată cînd ignori un adevăr demonstrabil pentru că nu-ți satisface viziunea îngustă asupra lumii, ești prost și meriți să fii discriminat și batjocorit în cele mai creative feluri.
Asta e părerea mea. Dacă e una proastă și pot fi convins cu argumente că n-am dreptate, mi-o schimb în maxim două secunde. Ceea ce mă face foarte deștept, cred.
—–
Pingback: Ce mi-a mai plăcut pe internet (5) – Alina Valentina Mihai