Na să-mi trag palme, amu’ ce fac?

Și bineînțeles că atunci când folosesc referința la micuța nevertebrată mă refer strict la viteza de procesare a ilustrului politician, și nu la caracterul sau verticalitatea sa.

Și nu zic nimic de bățoșenia cu care și-a ocupat de la prima oră a dimineții scaunul de șef al senatului după ce și-a priedut orice privilegiu în partidul care l-a consacrat și nu a vrut să-i dea drumul, ca un copil răsfățat. Într-un fel ar fi fost amuzant dacă nu era atât de trist.

Iar dacă cea mai tărăgănată moarte politică a fost greu de digerat și aproape imposibil de privit fără lacrimi în ochi, continuarea nu face decât să răsucească pumnalul în rană. Pentru că Mircea Geoană a luat cu asalt electoratul de Dăbuleni pentru a încerca să cârpească ce-a mai rămas din stofa lui de politician.

Amintindu-mi de o altă moarte celebră, am compus următoarele despre relansarea lui de la Dăbuleni:

În sală intră-un prostănac
Cu ochii stinși, cu graiul slab:
Am fost al vost’ ambasador
Și-am fost și-ntâiu senator
Acuma ce să fac?

Oltenii toți răsar din cort
Să vadă politrucul mort,
Să-i vadă spiritul înfrânt
Și blegi cuvinte murmurând,
O navă fără port.

Dar doi copii de jenă-i mor
E râsu’ lumii tatăl lor,
Și de amar îndelungat
Nevasta lui s-a săturat
De-atingeri și amor.

Săracul ia cu ochii plini
Aprecieri de prin vecini
Și-ncepe să-l pătrundă gândul
Că o să-i vină iară rândul,
N-o cere la străini!

Se uită la electorat
Mai bine de jumate beat,
Suspină trist, cu fruntea-n piept,
Cu chipul strâmb, gândește drept:
-Eu viața mi-am ratat!

Sursa photo.