Scrisoarea mea către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

în primul rând îmi cer scuze pentru modul de adresare informal pe care-l voi adopta, dar nu mi-a plăcut niciodată să fiu prea protocolar. Sper să înțelegi.
În al doilea rând, aș vrea să spun că sunt un mare fan a tot ceea ce reprezinți. Mulțumesc mult pentru toate jucăriile pe care le-am primit atunci când eram mai mic, erau exact ce-mi doream. De unde ai știut?

Acestea fiind zise, trecem la lucruri mai serioase, pentru că în ultima vreme te-ai cam moleșit și eu personal nu-s mulțumit. De la an la an am tot mai mult loc liber sub brăduleț-brăduț-drăguț, iar cel care nu e liber nu mai e sub forma de jucării, ci de pulovere, a căror potențial ludic e oarecum limitat. Să fie de vină vârsta ta înaintată? Criza? Lehamitea existențială? Doamna Crăciun? Nu știu. Dar ceva musai să se schimbe.

Billy Bob Thornton în filmul Bad Santa (2003)

Înțeleg că de la o vârstă cadourile tind să aibă un caracter mai ridicat de necesitate și unul mai scăzut de jucărioară inutilă, dar speram ca eu să nu fi ajuns încă la vremea aia. Oricum, nu asta era principala mea durere. Dacă era, ți-aș fi scris cu o lună înainte și acum aș fi fost ocupat până peste măsură cu îmbinarea cărămizilor Lego în formă de navă spațială. Ține minte pentru la anul!

Eu vroiam să-ți atrag atenția asupra algoritmului deficitar prin care softul tău computează cine a fost și cine n-a fost cuminte în anul ce-a trecut, în vederea cadorisirii corespunzătoare. Bănuiesc că ai trecut și tu în era digitală și ai o aplicație pe tabletă care să-ți facă asta. În acest caz, sunt aproape sigur că GalaxiPad-ul respectiv e bântuit de-o goangă electronică. Altfel nu-mi explic de ce băiatul vecinului de jos a primit ditamai sistemul audio nou nouț într-un an în care a reușit să evite promovarea examenului de bacalaureat cu un scor final de nota din oficiu + puțin, foarte puțin.


Nu zic că loaza nu merita chiar nimic, ba dimpotrivă, puteai să-i oferi ceva simbolic, un strat proaspăt de zăpadă sau ceva similar, pace-n familie sau lumină-n suflet, ceva cu mai puțini decibeli. Și eu evitam în acest mod ca în a doua zi de Crăciun să fiu supus unui amestec extrem de derutant compus din 50 Cent, Voltaj, Cleopatra Stratan, B.U.G. Mafia și doar puțină muzică populară. Nu am nici o problemă cu gusturile sale muzicale, chiar dacă fac notă discordantă cu specificul sărbătorilor. Nici n-aș avea cum, când eu am petrecut prima zi de Crăciun vizionând tradiționalul serial cu zombi sau tradiționalul serial cu un criminal în serie ce omoară alți criminali în serie. Pe de altă parte, eu nu i-am făcut pe vecini părtași la distracția mea, oricât ar fi fost de superioară intelectualicește față de “Dă-le Doamne la dușmani / Dă-le averi și dă-le bani“.

În concluzie, sfatul meu ar fi să-ți revizuiești puțin tehnica de triere astfel încât numai cei cu adevărat merituoși să primească ceva. Știu că e mult să cer de la un personaj inventat de departamentul de marketing al Coca-Cola, cel care a născocit și familia de urși polari băutori de sucuri carbogazoase, dar nu cred că pretențiile-mi sunt exagerate, ținând cont de faptul că lucrezi efectiv o singură zi pe an. Nu-i de mirare că ești supraponderal, lucrezi chiar mai puțin decât un parlamentar.

Ar fi timp destul în restul 364 de zile pentru a face o cercetare cel puțin temeinică asupra dragilor moșului copii, mai ales după inventarea Facebook-ului, cea mai bună platformă de promovare a propriului tembelism. Ba chiar ai putea să ceri ajutorul spiridușilor în acest demers, se știe că populațiile astea exotice nu foarte înalte se pricep de minune în domeniul IT&C și tu domnești asupra lor ca un stăpân de plantație.

În speranța că mesajul meu a trecut de ale tale plete dalbe și va fi luat în considerare cu maximă seriozitate, îți mulțumesc pentru atenția acordată. Salută-l pe Iisus din partea mea.

P.S.: Nu am glumit cu Lego-urile alea. Vreau Lego-uri. De orice fel. Exclus chinezării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.