Săptămâna pe scurte | 29 iunie – 3 iulie 2020

Un nor radioactiv a acoperit zilele acestea nordul continentului european. Rusia a negat orice implicare încă dinainte ca norul să fie descoperit.

Deschiderea metroului din Drumul Taberei s-a amânat din nou după ce autoritățile și-au dat seama că ar fi exagerat să i se spună “magistrală” la banalitatea pe care au construit-o ei.

9 din 10 bărbați români consideră că a bea responsabil înseamnă a păstra sticla de bere pentru a pune bulion în ea.

Coreea de Nord se felicită pentru “strălucitorul succes” în fața pandemiei. Nici un cetățean nord-coreean nu a fost bolnav de covid mai mult de câteva ore.

Daniel Moroșanu, lider PNL Vrancea, a picat examenul de Bacalaureat, luând 3,6 la proba de Limba și Literatura Română. Se presupune că literatura i-a făcut cele mai multe probleme, pentru că nu ajungi într-o astfel de poziție fără a fi olimpic la limbă.

La cum poartă măștile de unică folosință, românii care și-au luat o cutie cu 50 de măști în luna aprilie sunt acoperiți pentru tot restul vieții.

Nicușor Dan conduce în sondaje fiind deasupra Gabrielei Firea cu 9 cm.

Victor Ponta ar putea intra și el în competiția pentru Primăria Capitalei. Nu e eroul pe care bucureștenii îl vor, dar e eroul pe care îl merită.

Focar de covid la un hotel din Australia după ce angajații au făcut sex cu persoanele carantinate. Totul a pornit de la o angajată care nu a înțeles foarte bine ce implică munca “la recepție”.

După inundații, a venit rândul caniculei să verifice când își vor da românii seama că trăiesc într-o simulare și că Jucătorul Suprem s-a cam plictisit de lumea asta.

Vladimir Putin poate fi președinte pe viață după validarea referendumului în care rușii au trebuit să răspundă cu DA sau NU la întrebarea “Sunteți de acord să se mărească pensiile, să fie cald în Siberia, să continuăm să trollăm alegerile din SUA, să fie Putin președinte pe veci și să nu pățiți – Doamne Ferește! – ceva, gen să cădeți de la etaj?”

Foto: photos.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.