La plecarea de la șefia IPJ Gorj, subordonații i-au urat lui Salvador un sincer: “Călătorie sprîncenată!”

Uitați-vă la omul din poză și întrebați-vă sincer dacă putea fi altceva în afară de polițist. Nu, nu putea fi. În primul rînd pentru că pare incapabil să înțeleagă cum funcționează o oglindă, apoi pentru că are o privire care denotă un număr impar de cromozomi. Omul nu pare că suferă de autism, pare că se bucură de el.

Salvador Viorel Caragea, deși arată ca și cum ar fi refuzat de cei care fac castingul pentru Las Fierbinți pe motiv că arată prea ridicol, nu doar că e polițist în viața reală, dar a fost multă vreme comisar-șef al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Colac peste pupăza aia din fruntea lui, omul a dobîndit și o reputație solidă. Și nu, n-ați ghicit, nu e vorba de faptul că poate să-l cheme pe Batman doar fluturînd din sprîncene, tipul e cunoscut pentru faptul că a terorizat întreg județul. Mare lucru să te poți lăuda cu asta în Gorj, e ca și cum ai umili Statul Islamic la el acasă.

Abuzurile față de subalternii săi și față de oamenii de afaceri ai județului, în mod paradoxal, nu constau în faptul că omul se ascundea pe după uși și îi speria apoi cu streașina aia stufoasă care-i acoperă ochii ca o umbrelă. Nu, omul e pur și simplu malefic, recurgînd în mod repetat la amenințări și șantaje, chiar dacă arată ca și ca un bivol plăpînd pe a cărui frunte o rîndunică s-a întins să prindă niște ultraviolete.

Dacă aveți destulă răbdare, o puteți observa cum omizile de pe fața lui Salvador se transformă în fluturi

Mi se pare incredibil că omul cu fruntea de păr a reușit să fie luat în serios într-atît de mult încît să ajungă în poziția de a abuza de funcție mai ceva ca un lord medieval. Unul care refuză să se penseze din motive religioase, că altfel nu-mi explic alegerea lui estetică. Arată ca și cum ar avea fruntea străbătută de o armată de furnici care i se îndreaptă spre urechea în care și-a băgat gem. Asta pentru că i-a sunat telefonul în timp ce mînca o felie de pîine cu gem și și-a lipit felia de ureche din instinct. Salvador pare genul de om care răspunde la telefon și cînd îi sună cineva la ușă. Genul de om care trage de o ușă pe care scrie ‘Împinge’ pînă cînd o rupe din balamale.

Monosprînceana lui e materia primă cu care sînt alimentate coșmarurile copiilor. Cînd nu sînt cuminți, copiilor gorjeni li se amintește de monosprînceana lui Salvador, această chupacabră a Olteniei. Șarpele cu pene Quetzacoatl e bentița lui personală. Omul pare că are sub caschetă o pădure atît de deasă că poți ascunde în ea zece elodii.

Pun pariu că atunci cînd își lasă barbă să crească e ofertat de toate circurile mari care trec prin zonă. Pun pariu și că Moș Ene nu îi ajunge pînă la gene, că se împotmolește pe drum. Salvador ar putea oricînd juca într-un documentar despre Bigfoot, dar el se încăpățînează să facă legea așa cum știe el mai bine. Adică prost.

Cică mai nou a fost mutat la Sibiu, ca să aibă grijă de cîini. Nici nu se putea găsi ceva mai potrivit pentrul el, omul arată ca un vîrcolac surprins de semilună.

Sau poate că poadaba lui păroasă e doar un omagiu pentru Frida Kahlo, pictorița mexicană, caz în care pămătuful acela e exact ce trebuie.
—–