Salată “ușurică” include, printre altele, un șnițel și trei ouă

Sorana s-a ferit întotdeauna de matematică și de problemele absurde pe care aceasta le ridică. Și bine a făcut, că la 27 de ani, cîți are ea, încă n-a avut nevoie nici de integrale, nici de derivate, nici măcar de fracții sau procente, că la restaurante nu lasă bacșiș. Zero la sută e ușor de calculat. Oricum chelnerii primesc salarii, de ce să le dea ea bani în plus? Ce, ea primește bacșiș la ea la serviciu?

Chiar și așa, există unele calcule care îi reușesc întotdeauna Soranei. În ciuda analfabetismului matematic cu care s-a resemnat deja, ea poate oricînd să estimeze cu precizie suma caloriilor pe care le consumă într-o zi. Numărul este, aproape de fiecare dată, mai mare decît doza zilnică recomandată. N-ar fi o problemă dacă acest cumul de calorii ar fi doar puțin mai mare decît nenorocita de DZR, că aproximare umanum est, dar de cele mai multe ori e dublu. Motiv pentru care Sorana s-a hotărît să consume mai multe salate. Că doar nu le-ar lăuda lumea cu atîta pasiune dacă n-ar fi bune pentru slăbit. Încropite cu talent, ar putea fi chiar sațioase, eventual și gustoase. De ce nu?

Decizia ei a coincis cu intrarea în post, astfel că i-a fost mai ușor să se țină de regimul salatier, mă gîndesc. Azi, cînd m-am întîlnit eu cu ea, își prepara una “mai ușurică”. Baza sălățicii, din cîte am observat, era un pat de rucola peste care Sorana a așternut roșii cherry, doi castraveciori tăiați felii, niște cubulețe de mozarella, oleacă de praz, puțin parmezan, o idee de oregano, pentru gust, și un dressing de miere cu muștar peste toate, ca liant între ingrediente.

O fulguială de sare roz de Himalaya și piper alb ar fi dat gustul final sălățicii, asta dacă Sorana nu și-ar fi adus aminte că mai are o grămadă de mîncare rămasă de la Paște. Fără să ezite, a adăugat sălățicii trei ouă fierte și un șnițel de pui mare cît palma unui baschetbalist. Lăsînd pe bufet cojile de ou, coji care, întîmplător, aveau culoarea cojilor de ceapă, s-a apucat să mănînce salata cu o poftă pe care n-o mai văzusem decît la sugari. Mi-a spus că nu avea mai mult de 1.500 de calorii. Nu știu ce înseamnă asta, dar pare mult.

Mi-am terminat cafeaua și mă pregăteam să plec. Procesul de finalizare a unei vizite e complex. E compus din mai multe etape: declararea intenției că vrei să pleci, zăbovirea pe hol, discutarea unor subiecte în timp ce ești încălțat în fața ușii și salutările pe casa scării. Eram abia la primul nivel. Mulțumeam pentru tratație și promiteam că ne vom întîlni mai des.

În timp ce îmi puneam ceașca în chiuvetă, ca un musafir grijuliu care nu vrea să deranjeze prea mult, o văd cotrobăind prin frigider. Ea îmi sesizează surprinderea. Calm, fără să se scuze, îmi spune că sălățica îi deschisese apetitul. Avea poftă și de-un fel principal. Ceva fără pîine, că doar era la dietă.