Safety not guaranteed (2012)

Aproape că nu există film despre călătoria în timp care să nu fie deficitar la capitolul continuitate. Chiar și Looper, cel mai recent vis umed al criticilor de pretutindeni, gafează în mod pueril la una din poveștile secundare, inutilă de altfel (semi-SPOILER! – atunci cînd primul looper nu reușește să-și ucidă varianta din viitor și este capturat și hăcuit de cei răi, pe omul din viitor îl vedem pierzîndu-și brusc din membre, în paralel cu cel tînăr. Or, dacă ești amputat în 2044, nu mai are sens ca în 2074 să fii în aceeași situație ca și cînd ai fi fost întreg. Chiar și cele mai mici modificări ale trecutului produc ondulații temporale care pot schimba drastic traiectoria istoriei, la fel ca fluturașul a cărui bătaie de aripi provoacă uragane în partea cealaltă a lumii. Deci, nu).

Încă de cînd am văzut trailerul, cu multe luni în urmă, mi-am zis că Safety not guaranteed va fi cel puțin interesant. Pot spune acum că e mai mult de atît, e unul din cele mai bune filme care abordează, chiar dacă doar tangențial, subiectul călătoriei în timp.

Totul a început cu un anunț în ziar, după cum ne arată afișul:

SE CAUTĂ – cineva care să meargă înpoi în timp cu mine. Nu e o glumă. Vei fi plătit după ce ne întoarcem. Trebuie să-ți aduci singur armele. Siguranța nu e garantată. Am mai făcut asta o singură dată

Un fel de ziarist, leneș și miserupist, împreună cu doi stagiari, o tipă retrasă și un indian bleg, se duc să investigheze anunțul, cu scopul de a scoate un articol de revistă amuzant din asta. Ziaristul e arogant și nu reușește să stabilească o relație cu posesorul anunțului, dar o colegă veche de liceu îi schimbă puțin viziunea asupra lumii.

În schimb, stagiara cea aparent apatică, ciudățică și foarte probabil virgină (cel puțin așa crede tac’su), pare să vorbească aceeași limbă cu excentricul călător în timp. Comunicarea devine astfel ușoară, ca de la un inadaptat social la altul. Pe măsură ce ajunge să cunoască povestea tipului și să descopere că datul timpului înapoi are pentru el o justificare de ordin romantic, tipa uită de aspectul profesional al misiunii, implicîndu-se tot mai mult în mania lui. Pentru că devine tot mai clar că omul nu e zdravăn la cap, e șui, dar inofensiv. Dar dacă omnul nu ar trebui luat deloc în serios, de ce e urmărit de niște agenți care nu par deloc puși pe glume?

Filmul e genul de comedie extrem de tristă, cu un super-erou foarte uman, cum numai Woody Harrelson a mai reușit să fie în Defendor, iar bucuria care m-a invadat atunci cînd l-am găsit în sfîrșit pe torr … în magazinul de unde închiriez eu dvd-uri a fost complet justificată, sentimentul de bine menținînd-se multă vreme după vizionare, chiar dacă a fost în mare pericol să fie estompat de Abraham Lincoln – Vampire Hunter.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.