Referendum votat ‘like a boss’

photo: libertatea.ro

Tot încerc să găsesc echivalentul românesc al expresiei ‘Fuck yeah!’ și n-am nici un succes. Așa că recurg la străineză pentru a-mi exprima entuziasmul aproape copilăresc vizavi de maniera absolut genială în care omul politic Radu Mazăre s-a prezentat la vot. Deci… Fuck Yeah! Fantastic! Mega-Senzațional! Wow!

Deși să-i spui lui Mazăre om politic e ca și cum i-ai spune lui Vanghelie academician profesor doctor în limba română. Dar divaghez și asta nu-i bine. Revenim la miezul problemei, și anume cârdul de gâște care l-au acompaniat pe papagal exoticul edil în îndeplinirea dreptului său civic, multe din ele părând că mai aveau câțiva ani până să poată să plagieze imite votul lui El Comandante.

Pentru că dacă tot te-ai urnit(!) din lehamitea paralizantă a căldurii estivale și ai luat în vizor urna, mai ales în sfântă zi de duminică, de ce să nu o faci cu pompă și stil, flamboiant și exagerat de ridicol, așa cum îi șade bine unui mic dictator local? Nici nu mai contează faptul că asocierea cu un pluton de panarame care greu fac diferența dintre stânga și dreapta chiar și când e vorba de mâini îți poate știrbi din autoritatea morală necesară atunci când te închipui un adevărat avatar al socialismului modern.

Ce alt conducător mai dispune de un așa harem electoral? Care social-democrat mai e urmat de o mini-migrație de fufe atunci când e în exercițiul funcțiunii? Cine din politica asta mai dispune de o hoardă de siliconate care să graviteze în jurul său ca și consultanții în jurul contractelor cu statul?

Nu pot să nu mă gândesc că domnul încearcă să compenseze pentru ceva. Că iluzia grandorii îl ajută să ascundă un suflet rănit. Că se perindă în compania unei cete de piți goale doar ca să mai uite de faptul că nu doar basca aia de che guevarra îi atârnă flasc într-o parte. Că marea de estrogen în care se scaldă are doar menirea de a-i scoate în evidență testosternul din ce în ce mai sfrijit. Că ambalajul extravagant maschează un conținut sărăcăcios, lipsit de subtanță, prost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.