Razele soarelui șerpuiau leneș prin bumbacul norilor și aerul avea în el o prospețime aproape crocantă. Legănîndu-și picioarele desculțe peste marginea vătuită a unui cumulonimbus, Dumnezeu își scrola plicti pagina de Facebook, sătul pînă în sfîntul Său gît de prostia omenească. Ce-i drept, oamenii au fost mereu bătuți în cap, asta a fost o condiție necesară pentru existența Sa, dar niciodată n-a fost cretinitatea lor mai vizibilă decît acum, odată cu popularizarea rețelelor de socializare (adică de cînd trebuie să ai grijă ce postezi pe net de teamă c-o să te vadă ai tăi și n-o să-ți mai trimită pachete cu mîncare pe autobuz).

Dumnezeu, înfipt pînă la brîu în goliciunea unui iCloud

Avînd mai mulți followeri chiar și decît Zuckerberg, Bendeac și Inna la un loc, Dumnezeu era constant supus mostrelor de imbecilitate umană manifestate în online. Seria de mini sinucideri sociale și dobitocenii revărsate senin pe interneți era principalul motiv pentru care Îi era tîrșeală să-L trimită pe fii-Su înapoi între oameni. A fost pedepsit destul săracu’ băiat.

În schimb, alții ar trebui pedepsiți, gîndea El. Și anume, toți cei care fac Facebook-ul să fie un slalom epuizant printre idioțenii nemărginite, în loc să fie o pajiște virtuală plină cu mîncare, pisici, poze artistice cu frunze ruginii și nuditate sexuală non-explicită, așa cum a vrut Domnul să fie. În umila Lui opinie, ar trebui eradicate complet comportamentele inadecvate promovate de gafeurii noului mileniu. Aceștia sînt:

-*- oameni care scriu cu exces de cratime, care scriu “sunte-ți” și “merge-ți” și “toți proști vă da-ți cu părerea“, dar fără diacritice; aceștia sînt niște oameni care par că vor să compenseze pentru lipsurile din comunism, cînd stăteau ore întregi la coadă cu sacoșele pentru a primi pe cartelă cratime care abia le ajungeau de pe o zi pe alta, motiv pentru care acum, în belșugul capitalist, fac risipă de ele, împărțind mai multe liniuțe decît un turn de telefonie mobilă;

-*- oameni care postează poze cu bebeluși mutilați și animale schingiuite, crezînd că rezolvă altceva decît să-și primească o simfonie întreagă de înjurături despre mamele lor și rudele decedate ale acesteia; dacă vreau să fiu speriat și oripilat în egală măsură o să mă uit la Capatos, așa că: muri-ți, bă!

-*- oameni care îți trimit un milion de invitații la jocuri, adică oameni pentru care se lucrează chiar acum la construirea unui cerc special în iad, unul în care toți gamerii ăștia de ziua a șaptea sînt blocați la același nivel și nimeni nu-i ajută cu un click să treacă la următorul; aștia-s oameni care trăiesc bine-mersi deși au zero la viața socială;

-*- oameni care participă la teste ca să vadă ce cîine au fost într-o viață anterioară (unul prost); oameni care participă la teste ca să vadă ce personaj ar fi într-un serial oarecare (un personaj prost, care moare din primul episod); oameni care participă la teste ca să vadă cine ar face un film despre viața lor dacă ar fi primii oameni violați de extratereștri (Woody Allen);

-*- oameni care postează citate motivaționale, oameni care-s inspirați de platitudinile regurgitate de un Poptămaș, un Radu EF Constantinescu sau Teo Trandafir, adică oameni atît de proști că singura nota de 10 pe care au primit-o a fost la naștere; oameni banali care-și validează banalitatea cu citate banale reciclate de alți oameni banali;

-*- oameni care comentează la poze cu gagici, spunînd chestii gen “foarte frumu, pup” sau “superbă” sau “ejti frumu, pwp” sau “frumoas-o“; adică puțopalmiști despre care a scris deja Manțog;

-*- cerșetorii de like-uri și share-uri, sub orice camuflaj s-ar ascunde, fie ei adolescenți singuratici, bloggeri anonimi sau redactori de tabloide; dobitocilor, un ego hrănit cu Like-uri e la fel de sănătos ca un copil african hrănit cu pămînt și apă de ploaie; apropo, să-mi dați un Like dacă v-a plăcut articolul și un Share dacă credeți că o să placă și altora;

-*- oameni care pun mesaje de adio pe Facebook înainte de a se sinucide;

-*- oameni care dau Like la genul ăsta de mesaje; există, am văzut eu; sentimentul de a deriva plăceri din chinul altuia se numește schadenfreude și e bazat pe un surplus de oxitocină; prostia, pe de altă parte, nu e atît de ușor de definit;

-*- oameni care fac o știre dintr-un mesaj de adio pus pe Facebook și apoi trag concluzii bazate pe penultima postare a mortului; dacă a share-uit omul o piesă tristă înainte să-și dea definitiv Log Out, e clar că era depresiv, asta n-are nici o legătură cu preferințele lui muzicale sau imperiul coincidenței;

Observînd că sinuciderea era o temă predominantă în lista lucrurilor care au transformat Facebook-ul într-un gropar al spiritului, Dumnezeu a decis că, avînd în vedere paradigma socială modernă, cele zece porunci ale Sale au devenit insuficiente, necesitînd cel puțin o adăugire. Una despre sinuciderea cu public. Cînd un tibetan își dă foc în numele independeței, asta e treaba lui Buddha, dar cînd un tîmpit ortodox își face Check Out pe motiv că nu-l mai iubește femeile, și mai ia cu el și niște suflete nevinovate, apăi ăla merită să spele pe veci haznaua infernului cu propia periuță de dinți.

Lui Dumnezeu îi plăcu ideea Lui, așa că mai departe gîndi în felul următor:
“Oare cu cine să iau legătura pe pămînt ca să fac completarea asta cu interzicerea sinuciderii pe Facebook? Moise e mort de mult. Singurul pe care m-aș putea baza ar fi Patriarhul Daniel, asta dacă nu-i prea ocupat cu catedrala aia faraonică. Și cine știe cît pana Mea o să mă mai taxeze și pentru asta?”
. . .
  . .
    .