Conform celor mai recente statistici, în lume mor în fiecare zi 151.600 de oameni. Efectuând un calcul elementar, descoperi că Sfântul Petre trebuie să proceseze în doar 0,57 secunde dosarul oricărui suflet ce bate emoționat la Porțile Raiului. Să îi pună în balanță întreaga viață, faptele bune și păcatele, gândurile pozitive și înjurăturile, lumânările aprinse în biserică și obiectele de papetărie furate de la birou, să verifice dacă a fost bun, rău sau urât și să dea o sentință definitivă, care să nu poată fi răsturnată nici la CEDO. Toate acestea, într-o jumătate de secundă. Asta înseamnă că Sfântul Petre nu are timp să se bucure de plăcerile Raiului. Trebuie să păzească Poarta și să trieze candidații, chiar și pe cei de alte religii, cărora trebuie să le parafeze viza pentru Iad.

E cel mai trist lucru, să stai în Poarta Raiului și să nu poți intra nici măcar pentru o secundă.

Sunt curios cât de lungă ajunge să fie coada atunci când Sfântul se duce să-și ia un sandwich și o cafea. Dacă dorește să-și ia câteva zile de vacanță, intrarea în Rai a credincioșilor se poate întârzia cu săptămâni întregi. Ce se întâmplă atunci? Se fac liste de așteptare? Se împart bonuri de ordine? Este posibil, în eventualitatea în care Sfântul Petru a fost măcar într-un concediu pe an, să existe oameni care încă așteaptă să intre în Rai deși au murit la finele secolului trecut? Acestea sunt întrebările care-mi tulbură mie somnul de amiază.

Întreaga zi a fost scăldată într-o lumină crepusculară, dându-mi o senzație de după-amiză târzie încă de dimineață. A fost una din acele zile șterse pe care le poți folosi ca scuză pentru a nu fi productiv. Adică ai vrea să lucrezi, să dezvolți, să repari, să descoperi, să inventezi chestii noi, dar nu poți, pentru că e urât afară.

Eu, de exemplu, aș vrut să inventez un cuvânt pentru chestia aia pe care o faci când te uiți la ceas și, în secunda imediat următoare, trebuie să te uiți din nou pentru că n-ai fost atent prima dată și nu mai ții minte ce-ai văzut. Aș fi vrut să-i găsesc o denumire inspirată, dar nu Ceasheimer, care mi se pare un joc de cuvinte exagerat.

Aș fi vrut să fac multe, dar fiindcă a fost puțin înnorat și fiindcă părea că în orice moment ar putea să plouă, am preferat să ascult muzică fără versuri și să-l privesc pe Dobby cum eviscerează o morsă de pluș. Cățelul distruge orice jucărie prea mică pentru a-i satisface pornirile sexuale. Distruge tot ce nu contribuie la bunăstarea lui. Are un comportament relativ uman.

Aș fi vrut, imediat după ce m-am trezit, să derulez un experiment prin care să verific dacă viteza gândului e influențată de coeficientul de inteligență. E posibil ca, pentru unii, viteza gândului să fie egală cu zece cuvinte pe minut, iar pentru alții să echivaleze cu cinci idei pe secundă. De asemenea, se pot impune limite de viteză pentru viteza gândului. În general, asta se face prin consum de alcool.

Aș fi vrut, cândva după micul dejun, să pornesc un sondaj online prin care să aflu motivul exact pentru care oamenii spun stai puțin când vor, de fapt, să te dai la o parte.

Aș fi vrut, și asta era chiar înainte de prânz, să caut prin cărți, reviste și articole dacă e posibil ca o mână criminală să supraviețuiască pe un corp în general pașnic.

Aș fi vrut, după ce l-am plimbat pe Dobby prin mâzga de frunze putrezite de afară, să contactez un angajat al unei companii de asigurări și să-i propun un tip nou de asigurare – asigurarea de nuntă. Să mă ajute să concep un tip de asigurare nou, prin care oamenii a căror căsătorie s-a destrămat în primul an să poată să-și despăgubească invitații. Tinerii căsătoriți să plătească o primă lunară timp de un an și, dacă divorțează în această perioadă, compania asiguratoare să returneze “cinstea” nuntașilor. Eventual, suma returnată să fie condiționată de durata căsătoriei. Cu cât rezistă mai mult căsătoria, cu atât scade procentul din cadou pe care pot să-l recupereze invitații.

Un astfel de instrument financiar ar prinde bine în cazul în care dorești să te înhami la o a doua nuntă, la care riști să nu-ți mai vină nimeni dacă prima ta căsătorie a expirat după doar câteva luni.

În fine, aș fi vrut să fac multe azi. Din cauza vremii mohorâte, n-am făcut nimic. Nu-i vina mea. E de la natură.