Palatul Cotroceni va scoate la licitație postul de paharnic al președintelui

Traian “Bottoms up!” Băsescu

Într-un comunicat de presă lansat recent, Palatul Cotroceni, sediul Președenției României, a declarat că va scoate în curând la licitație postul de paharnic prezidențial.

Măsura a devenit necesară după ce s-a observat că în ultima vreme președintele are mâinile din ce în ce mai ocupate cu frâiele țării și nu-și mai găsește nici un moment de liniște în care să-și toarne tihnit un pahar de tărie, d-apăi să mai meargă el personal prin diverse crame și distilerii să-și procure singur udeala mult trebuincioasă.

Fie că încearcă să dea de cap noii organizări administrativ-teritoriale sau că predă lecții de engleză fetii mai mici, că modelează Constituția după chipul și asemănarea sa sau deapănă nostalgic amintiri despre flota română, a devenit clar că Traian Băsescu este un om foarte ocupat care n-ar trebui să-și mai bată capul cu monotonia stocării bisăptămânale a minibarului prezidențial sau cu deranjul reumplerii propriului pahar la fiecare 20 de minute. Așa că postul de paharnic prezidențial și-a găsit imediat justificarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.