Acest film este inspirat din fapte atît de prostesc de incredibil de fantastic de dobitocesc de reale încît pe la mijlocul filmului regizorul simte nevoia să-ți readucă aminte că acțiunea s-a petrecut de-adevăratelea, și o face cam prin momentul în care deja nu-ți mai vine să crezi că asemenea specimene cu mușchiu’ încordat invers proporțional cu încordarea neuronului chiar pot exista pe pământ. Iar faptul că oamenii sunt americani nu face decît să ofere o doză de plauzibil poveștii – numai acolo, în țara tuturor posibilităților, poate fi denaturat visul american într-un asemenea hal încît niște bătuți în cap să-l interpreteze în propriul scop mîrșăvesc și dintr-un plan cvasi-inofensiv să rezulte o serie de morți nefericite și mulți ani de închisoare.

Primul merit e al lui Michael Bay, care s-a abținut cu exploziile și a reușit un fel de mix între Small Time Crooks-ul lui Woody Allen (partea cu căpătuiala și kitsch-ul) și Bad Boys-ul aceluiași Bay (toate cadrele slow-motion și plimbatul camerei video în mod circular prin casă).

Apoi, Mark Wahlberg pică bine pe roluri de semi-acțiune-semi-comedie, gen TED meets Shooter. La fel și Dwayne ‘Bolovanul’ Johnson, care a făcut probabil cel mai bun rol al vieții lui, un culturist prost și drogat și alcoolic și care caută salvarea prin Iisus. Are  unele schimburi de replici atît de bune și de amuzante și de imbecile cu Mark încît nici nu știi dacă să rîzi de ei sau să deplîngi declinul omenirii. Pentru că este și al naibii de trist dacă stai să te gîndești puțin, e cu oameni inferiori chinuiți de complexe de superioritate (unul dintre ei chiar o ia razna doar pentru că e numit amator). E un film bun, dar cu proști.

Ceea ce s-a petrecut acolo la cinema timp de 2 ore n-a fost doar un film, a fost o felie de viață, o felie consistentă, cum își taie fetele grase din tortul de nuntă al colegelor sau prietenelor și îl mănîncă aproape plîngînd. A fost un capitol consistent din ghidul unei vieți fericite, un capitol cu titlul Așa nu! Asta chiar dacă filmul a trenat o bună parte din prima jumătate (a recuperat cu prisosință mai încolo). Deci da, m-a făcut să cred în fitness.
. . .
. .
.