Nu cred că există om care să emane mai mult sictir în timp ce-și face meseria decît Mircea Radu. Am văzut lucrători de la salubritate care plimbau tomberoane mai puțin scîrbiți de jobul lor decît acest Cupidon pensionat al României. Din ochii lui pare că se revarsă otravă pură, genul în care triburile de amazonieni își înmoaie săgețile, și impresia cu care rămîi după ce-l privești e că tocmai ai fost amenințat cu niște informații. Îți aruncă o privire de parcă te-ar urî personal, deși nu v-ați întîlnit niciodată. Ca nivel de lehamite combinată cu aroganță, omul e un fel de Victor Ponta al știrilor.

Mircea Radu pare că disprețuiește visceral fiecare secundă în care trebuie să citească prompterul. Pare că o face doar pentru că a pierdut un pariu sau ca parte a unei munci în folosul comunității pe care i-a impus-o judecătorul. Îmi imaginez că-i în boxeri și șlapi și că a dat groapă o doză de bere fix înainte să înceapă emisia. Îmi imaginez că se strîmbă la colega de pupitru în timp ce prim-planul e pe ea și că face cu mîna gestul acela celebru care semnifică masturbarea.

E amuzant să-l vezi în (in)acțiune, în caz că ajungi să te uiți la jurnalul de seară de pe TVR1, că mîhnirea în care-i mai mult decît evident că se scaldă poate fi teribil de distractivă. Cînd l-am văzut eu, vineri seara, era la fel de vioi ca un prizonier de-al teroriștilor ISIS și părea dispus să renunțe la un testicul (stîngul, să zicem) numai să nu fie acolo. Nebărbierit de cel puțin o zi, foarte interesat de luminile din platou, Mircea respira greu înainte de fiecare replică, înghițindu-și temporar greața și încercînd să-și ascundă mutra aia de “să-mi fut una, iar am călcat în căcat“, și citea știrile cu un entuziasm rezervat exclusiv pacienților spitalului de oncologie.

Într-un fel, îmi pare rău pentru el, că trebuie să facă un lucru care nu-i aduce nici o plăcere. Pe de altă parte, mai dă-l și-n pizma mă-sii! Dacă nu vrea să prezinte știri, să lase pe altul, că nu-i ține nimeni pistolul la tîmplă. Că nu-mi convine să plătesc abonament separat la televiziunea publică dacă omul care-mi livrează informațiile zilei o face cu fața celui care tocmai a găsit un fir de păr pubian în supă. Chiar și în situația în care mă uit la jurnalul TVR o singură dată pe an.

—–