Există mai nou – în sensul că a existat dintotdeauna dar acum se manifestă și mai abitir în spațiul public grație minunii numite online – un fel de cocălărie întîrziată. O cocălărie a celei de-a doua spre a treia tinereți. E ca o criză a vîrstei mijlocii* exacerbată printr-un exhibiționism nerușinat. Cerșit de atenție bătrînicios combinat cu nevoia de validare prin orice mijloace, pe scurt.

E acea cocălărie evidentă și tristă a omului care se laudă că încă e în stare să fută ceva muuuuult mai tînăr decît el, așa că se lasă pozat fervent și frecvent împreună cu fragedul specimen pe care l-a agățat prin diverse metode (a se citi “bani”), în timp ce fac plajă, fac shopping, fac chestii tinerești din categoria “Tot felul” sau se distrează în club, dar mai mult stînd jos, căci reumatismul descurajează dansul sau mișcările bruște.

E deja banal să vezi un Țiriac care abia își mai aduce aminte de vigoarea unui forehand solid în timp ce alăptează cu cash o nimfetă de douășceva de ani. Nici nu mai pomenesc de unu ca Columbeanu (cacofonie intenționată), care a fumat demult aceste slim-uri și le-a fumat pînă la filtru, de mai simte și acum gustul nicotinei în gură. Boureanu s-a apucat devreme de acest hobby, să pună deoparte experiență pentru vremea în care îi vor fi încărunțit toți flocii, dar nici cu el nu mi-e rușine: are o gagică atît de micuță încît copila își strică pe rechizite toți banii munciți cu sudoarea frunții în burtă.

Pînă la un punct (să-i zicem punctul G), înțeleg genul acesta de comportament. Poate că și eu aș face la fel dacă nu aș avea nici o altă bucurie “pă sufletul meu”. Așa ar face toată lumea, probabil, căci e firesc să vrei să-ți expui virilitatea și s-o ridici la rangul de virtute cînd n-ai nimic altceva care să te scoată în evidență.