Mai precis, a omului invitat la nuntă. Pentru că ceea ce era până acum un prilej de bucurie sinceră a întregului sat vizavi de unirea eternă și irevocabilă a două destine ce abia s-au cunoscut, a ajuns mai nou să figureze în dreptul rubricii Cheltuieli supărătoare pentru toți nuntașii de ocazie.
Ar fi interesant, cel puțin din punct de vedere medical, să se studieze efectul unei invitații la nuntă asupra organismului, cum ar fi timpul scurs dintre proiectarea plicului din hârtie finuță pe retină și apariția primelor broboane de sudoare rece pe frunte, asta în timp de sinapsele procesează proximitatea fericitului eveniment fața de ziua de salariu și mintea se împacă ușor cu ideea renunțării la planurile unei mini-vacanțe la Eforie Nord.
 |
| poză mai veche de la nunta unor prieteni |
Cercetătorii ar fi poate curioși să verifice dacă chiar există o strângere efectivă a inimii în momentul confirmării prezenței și a stabilirii detaliilor cu privire la modalitățile restrânse de cazare din Afumații Copăceni, locul unde se vor desfășura felicitările, masa, dansul mirilor și contribuția financiară cu strigare.
La fel de fascinantă ar fi o interogație medicală în domeniul înghițitului în sec sau a febrei musculare produse de zâmbetele forțate, mai ales atunci când titulatura de naș înseamnă că nu-ți mai permiți acel televizor cu dimensiuni de careu mic pe care te pregăteai să vezi absolut toate meciurile din toate ligile din toate țările puțin mai avute ca a noastră. Plus meciurile de la noi. Plus competițiile europene. Și mai ales comentariile de după.
Strângerea treptată a sfincterului curelei în pregătirea participării la festinul zămislirii unei noi celule de bază a societății prinde foarte bine când te gândești cât de bine pică hainele de nuntă pe un trup zvelt, recent slăbit, larghețea straielor festive fiind de-a dreptul bine-venită pe perioada estivală, atunci când mercurul din termometre sare mai sus decât o pot face mesenii plini de sarmale pe dansul pinguinului, iar afară se îngrămădesc mai multe grade la umbră decât o fac în țuica aia slabă pe care a cumpărat-o unchiu’ Daniel, că de la o vreme nu te mai poți baza pe el să facă nimic ca lumea! Dar asta nu e o soluție bună pe termen lung.
Când toate posturile de televiziune se lamentează blamând vremuri de restriște, iar singura criză adevărată e faptul că nu mai poți găsi nicidecum un loc decent la terasele din centru, când ai putea sta pironit în fața spectacolului mediatic afișat pe teveul acela mare de care vorbeam adineauri, mirat până-n măduva sufletului că mii de oameni s-au înghesuit să vadă niște cioante ale unui presupus sfînt, în ciuda oricărui muzeu mult mai ofertant din țară, când farnientele nu poate fi mai dolce, exact atunci trebuie să te împopoțonezi ca o maimucă pentru a merge la o nuntă la care nu vrei să mergi, împreună cu niște oameni pe care nu-i placi, doar pentru că n-ai avut curajul unui refuz sincer și hotărît.
Așadar: Băi Alex, îmi pare rău, dar nu pot veni la nuntă. Am foarte mult de lucru și nu mă pot rupe de la servici. Vă doresc casă de piatră sau cel puțin o garsonieră ANL.
Articol apărut vara trecută în Transilvania Reporter.
. . .
. .
.
