Woody Allen spunea într-un film ceva de genul: “oamenii din Los Angeles nu-și aruncă gunoiul, îl transformă în emisiuni de televiziune”. Și spunea bine de tot asta și o spunea acum cîteva zeci de ani, chiar înainte de inventarea unor emisiuni despre oameni care, efectiv, licitează pentru gunoaiele altor oameni, din care speră să scoată ceva vandabil. Nu ceva bun sau util, ci pur și simplu un gunoi care poate fi vîndut pe mai mulți bani decît a costat garajul/boxa plină de murdării pe care au licitat. În mod absolut aiuristic, asta-i o emisiune care se difuzează pe History Channel, canalul acela care acoperă mai mult istoria invaziilor extraterestre decît istoria rasei gorilian-umane.

Gluma lui Woody nu doar că are un incontestabil filon de adevăr, dar a fost și puternic nostradamică la nivel global. Pentru că mare parte din gunoiul romînesc e transformat și el cu tot mai multă pricepere în emisiuni teve. Și dacă am pomenit de gunoi și de televiziune n-am cum să nu amintesc de Necenzurat-ul Adrianei Bahmuțeanu, o femeie făcută pentru televiziune așa cum e bicicleta făcută pentru uzul peștilor de apă sărată. O femeie care are tot șarmul unui sac plin cu șosete ude, o femeie care are o emisiune al cărei titlu n-are nici în clin nici în mînecă cu conținutul, un fel de Romînii au talent la bîrfit și vorbit despre nimicuri neintesante. Apropo, știți de ce se tot împacă soțul cu ea? E un defect profesional – e obișnuit să recicleze orice mizerie.

Pentru a continua analogia cu gunoiul metamorfozat în emisiuni, vreau să spun că o aromă deosebită de zeamă de tomberon are orice format teve în care se cere părerea lui Serghei Mizil despre orice. Cu excepția emisiunilor medicale în care se disecă personajul pentru a se recolta bacterii, microbi sau alte BTS. În aceeași categorie fermentează ființe gen Capatos, Gherghe, Măruță, moderatori de onanii în grup select pe teme grețoase gen implanturi, scandaluri sexuale, certuri inventate și alte non-eventuri chiloțărești gonflate nesimțit și aduse la rangul de senzațional pentru mediocritarea scatofagă. Am mai zis-o și o mai spun, dacă obișnuiești consumatorul cu căcat și continui să-i îndeși căcat în creier prin intermediul teveului, respectivul consumator o să ajungă să ceară căcat cu insistența cu care cer puii de pasăre să le fie regurgitate în plisc resturi alimentare.

Altfel nu-mi explic mediatizarea insistentă a Biancăi Drăgușanu, caz clinic devenit celebru într-un mod care, sincer, îmi eludează capacitatea de înțelegere. Monstrul lui Frankenstein dacă ar fi fost cîrpit din organe genitale de babuini ar fi arătat mai bine și sigur ar fi fost mai elocvent. Bianca asta e inventată de media, nu e o persoană adevărată, ea e de fapt o gașcă de hălci de carne stricată puse într-o pungă de plastic de la H&M. E o anvelopă one-size-fits-all care emite păreri despre chestii. E goală pe interior ca și omul de paie din tărîmul lui Oz. Și cu toate astea, dînsa ia 16.000 de coco pe lună pentru a realiza o emisiune în care învață tinere mult-prea-influențabile să-i echivaleze statutul de divă. De parcă ar fi chiar atît de greu să înveți să efectuezi corect o felație.
. . .
  . .
    .