Nightcrawler (2014) – Televiziunea e un mediu propice pentru rîme

If it bleeds, it leads

Un top 10 aproximativ corect al meseriilor cu grad ridicat de atractivitate pentru sociopați arată în felul următor: 1.CEO / 2.Avocat / 3.Om de televiziune / 4.Om de vînzări / 5.Chirurg / 6.Jurnalist / 7.Polițist / 8.Cleric / 9.Bucătar chef / 10.Funcționar public. Asta conform primului rezultat afișat de prietenul Google, adică acesta.

Jake Gyllenhaal întruchipează sociopatul perfect în filmul Nightcrawler, e cel mai simpatic sociopat fictiv după Patrick Bateman-ul lui Christian Bale, și asta nu doar pentru că ți-e mai mare dragul să-l privești în rolul lui de țicnit senin și carismatic ce îi manipulează fără urmă de remușcare pe toți cei din jurul lui, făcînd-o cu acel calm specific epilogului unei furtuni interne, ci și pentru că bifează cu succes mare parte din trăsăturile principale ale meseriilor mai sus menționate.

Vorbește exclusiv ca un middle manager lingușitor și tot ce scoate pe gură sună ca un limbaj steril expectorat de un robot corporatist, dar un robot corporatist ale cărui argumente sînt de cele mai multe ori valide și greu de combătut. Că le folosește cu intenții greșite și că agenda proprie are motivații ce pot fi ușor catalogate ca fiind malefice e deja altă mîncare de pește. Singura dată cînd e învins cu propriile arme face în așa fel încît îl ucide pe vice-președintele companiei lui (adică singurul lui angajat), avînd o replică de boss suprem care n-a avut încotro și a trebuit să concedieze pe cineva: I can’t jeopardise my company’s success to retain a non-trustworthy employee. Asta după ce l-a ținut pe sărmanul om în purgatoriul unui internship sec timp de mai multe luni. Exact așa se întîmplă acum prin multinaționale, deci o minte ceva mai profundă ca a mea ar putea să întrevadă în toate astea o metaforă despre exploatarea omului de către om în paradigma socială a relațiilor de lucru moderne sau altă pepită psihologică pseudointelectuală de acest fel.

Omul nostru, sociopatul interpretat subtil de Jake Gyllenhaal, cunoaște bine legea și felul în care poate fi ocolită, la fel de bine ca cel mai lipsit de scrupule avocat. E un maestru în domeniul vînzărilor, principalul lui produs fiind propriile servicii de professional news gathering. Deține atenția la detalii a unui chirurg și urcă scara ierarhică a unui post de televiziune în foarte scurt timp, așa cum ar face-o orice jurnalist profesionist și riguros, specie pe cale de dispariție în ziua de azi. Toate astea le reușește în timp ce pare a fi cel mai harnic și mai sîrguincios și mai prietenos și mai sincer și mai nevinovat om cu care ai avut vreodată privilegiul să lucrezi.

În limba engleză, nightcrawler e numele pe care îl poartă viermele lunguieț cunoscut la ei drept earthworm și la noi drept rîmă. Viermele ăla care nu moarte atunci cînd îl rupi în două, ci dă naștere la doi viermi mai mici. Finalul filmului arată exact cît de bine e ales titlul, hidra asta mediatică ce perpetuează rahatul profitabil în detrimentul informației utile e atît de bine adaptată unui mediu care se complace în mîzga senzaționalului superficial încît n-ai cum s-o extermini. Discursul personajului fiind specific corporatiștilor lipsiți de imaginație ce trudesc în multinaționalele lipsite de suflet nu face decît să evidențieze faptul că respectivul comportament sociopatic nu se manifestă exclusiv în mediul televizionistic.

Nightcrawler nu tocmai un film, e și un fel de docudramă, pentru că tot ce face personajul lui Jake e atît de plauzibil și de trist și de actual încît aștepți să-ți apară la final mesajul inspirat din fapte reale și o scurtă descriere a chestiilor pe care le-a făcut omul după ce s-au încheiat evenimentele relatate în film, gen: Lupul cu cameră video de pe Wall Street s-a mutat pe Pache Protopopescu, unde a fost profesorul lui Cătălin Radu Tănase și de la care reporterul nostru de calamități a învățat să relateze știri din miezul inundațiilor și incendiilor. Sau a fost cel care i-a învățat pe cei de la Kanal D să pună Flash! Flash! Flash! în mijlocul știrilor pentru a reține atenția unui public complet lobotomizat de imagini rapide și mesaje colorate afișate direct pe ecran.

Am văzut destule breaking news-uri de la înmormîntări ca să nu mi se pară complet aiuristică premisa filmului și am văzut cît de crîncenă e concurența pentru ratingul pe bază de senzațional ca să fiu sigur că nu e decît o linie subțire între mizeriile mondene care sînt regizate acum și date ca știri și regizarea unor scenarii ceva mai sîngeroase. Exploatarea fricii publicului pentru profit nu pare să mai îngrețoșeze nici un om de televiziune în ziua de azi, chiar zilele trecute am văzut pe pagina de FB a unui post de știri non-stop o poză cu un peisaj viscolit pe care scria mare, cu litere galbene și mult prea multe semne de exclamare, că VINE URGIA.

Filmul e excelent. E puternic ancorat în trista realitate modernă. E bine clădit și are un crescendo natural al tensiunii. Ți se insinuează sub piele pe nesimțite și îți provoacă fiori ce riscă să-ți revină de fiecare dată cînd vezi un accident oribil la știrile de la ora 5. Nu-i fac reclamă, nu mă interesează dacă-l vedeți sau nu, dacă vă place sau nu, dacă-mi dați dreptate sau nu. Mie mi-a plăcut în mod deosebit și pentru că am avut ocazia să lucrez în televiziune și știu exact ce fel de rîme mișună pe acolo.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.