În original, adică în limba latină, cuvîntul “scrotum” înseamnă poșetă. De fapt, e un fel de punguță cu doi bani care se ține de obicei sub cingătoare, ultra-central, adăpostind bijuteriile genetice ale familiei. Pare puțin neinspirat ca exact acele accesorii anatomice de care depinde întreaga perpetuare a speciei să fie expuse într-un mod atît de vulnerabil, ceea ce ar putea înseamna că există doar două explicații plauzibile: ori s-au strecurat niște mici erori în procesul evolutiv, ori creatorul suprem este de gen feminin (for I, the LORD your God, am a jealous God” (Exodus 20:4-5)).

Este o chestie observabilă nu doar la corporatiștii speciei umane, ci și la multe alte mamifere: cele două apendice reproducătoare, în loc să stea ascunse la căldurică, ferite de vicisitudinile mediului, atîrnă neajutorate, riscând mereu accidentarea, strivirea, pocnirea, zgîrierea, lovirea și multe alte neplăceri.

Din fericire, dezvoltarea tehnologică va putea face în așa fel încît să nu mai trebuiasă să așteptăm ca evoluția să-și facă micile ajustări logistice, fiind deja evident faptul că mersul biped este incompatibil cu poziția fuduliilor. Nume care, apropos, este total amăgitor, pentru că nimeni (din cîte știu eu) nu se fudulește cu acele părți anatomice, ci dimpotrivă, cu vecinul lor de mai sus.

În saloanele de estetică medicală testicoplastiile ar deveni o banală rutină, compactarea “bagajului” avînd nenumărate beneficii palpabile(sic!), printre care se pot enumera: înlesnirea alergatului, eliminarea riscului de a te așeza pe ele sau de a le strivi în tivurile nemiloase ale blugilor, scoaterea în evidență a vecinului care, prin comparație, poate părea ca avînd dimensiuni mai ample, reducerea posibilității de a fi lovite de mingi, colțuri de masă, capete de copii mici, uluci de gard, picioare de domnișoare lezate în amor, etc.

Adevărul este că, cel puțin în acest caz, evoluția s-a dovedit dezamăgitoare. Ori Dumnezeu era plicti atunci când l-a modelat pe Adam și nu și-a mai bătut capul cu trebi de estetică anatomică. Astfel că întreaga existență viitoare a speciei e concentrată într-o mică desagă cărnoasă, zbîrcită și urîtă și foarte predispusă la accidentări dureroase. Trist.
. . .
. .
.