În mod inevitabil și previzibil, am aflat și eu despre scandalul iscat la Spitalul de Arși din capitală. „Iscat” e doar o figură de stil, sper să înțelegeți, chestia era cunoscută și tolerată de ani de zile. În mod normal și total de înțeles, prima reacție a fost să înjur temeinic și fără să mă repet timp de mai multe minute tot ce ține de doctori șpăgari și rudele lor apropiate, pițipoance ahtiate după un fizic cu care să-și compenseze carențele intelectuale, sistem corupt și țară în care furtul e mai banal ca moartea infantilă în Africa.

Pe scurt: niște unii doctori treceau operațiile estetice plătite cash ca intervenții necesare, după care urmau niște deconturi de la Casa de Sănătate. Era bine pentru toată lumea, mai puțin pentru sistemul de sănătate, care-și lua o țeapă maximă pe banii lui. Mai multe aici.

Cum se întîmplă de multe ori, prima reacție nu-i cea mai corectă. Pentru că, deși din banii pe care-i arunc eu pe impozite s-au căptușit țîțe, buze și saltelele doctorilor, se putea mult mai rău. Dacă stau să mă gîndesc puțin, sau chiar și dacă mă gîndesc în timp ce merg pe stradă, adevărul e că din banii mei de impozite s-ar fi asfaltat maxim 0,07 metri de drum, în cazul în care sistemul funcționa la parametri optimi. În schimb, banii mei munciți cu sudoarea frunții și lacrimile minții le-au ajutat pe niște curve să-și pună labii faciale și piepți la prețuri mai mici decît dacă ar fi făcut-o pe căi legale. Ceea ce pentru ele e fantastic, însemnă mai puține servicii sexuale oferite meltenilor care le întrețin.

Dar, și aici urmează marele DAR, asfaltările, panseluțele și bordurile pe care se strică mare parte din bugetul de stat mă ajută mai puțin decît silicoanele tîrfelor de la spitalul de arși, chiar dacă și bordurile și pungile de plastic cu care se augmentează fătucile se schimbă cu aceeași frecvență – o dată pe an. Anyway, prefer să mă uit la niște țîțe artificiale decît la borduri cu prețuri crescute artificial. Știți cum zic? Per ansamblu, în marea schemă a lucrurilor, e mai bine să fie țîțe mari decît borduri inutile sau asfalt prost.

În concluzie: ce bine că sînt țîțe. Și ce bine că pîrlitele alea se operează ieftin la spitalul nostru. Zic „al nostru” pentru că e clar că în situația asta noi suntem ăia arși. La buzunar și nu numai.
. . .
  . .
    .