“n-am știut dacă sunteți de treabă sau o să ne îmbrînciți, așa cum a făcut Fuego”

True story!

Am un prieten persoană semi-publică. Adică are o emisiune a lui la televizor, dar încă nu-l știe toată țara, așa cum pe deplin merită. Deci, e semi-public. În calitatea lui de semi-vedetă tv i se mai întîmplă să-l recunoască lumea pe stradă. Unii îl salută ca și cînd l-ar cunoaște demult, unii îi lansează replici foarte subtile prin care să-i dea de înțeles că știu cine este, alții doar se uită lung după el fără să spună nimic. Dar mai există și persoane care își înfruntă cu greu timiditatea și vin să-i adreseze cîteva laude, așa cum mi-a povestit că i s-a întîmplat recent. Și abia aici începe partea interesantă.
Amicul meu a fost abordat zilele trecute de un cuplu mamă-fiică, cele două recunoscînd că au dezbătut intens dacă să-l abordeze sau nu. Pînă la urmă au făcut-o oarecum precaut, deschizînd cu replica “am vrut să venim să vă salutăm, dar n-am știut dacă sunteți de treabă sau o să ne îmbrînciți, așa cum a făcut Fuego“.
Fuego, folosind o mînă pentru cîntat
și una ca să-și cheme măicuța să-l ajute
la împodobit bradul
Nu mică i-a fost mirarea tovarășului meu să audă asmenea alăturare de cuvinte, așa că i-au trebuit cîteva secunde bune să asimileze ideea unui Fuego agresiv la modul fizic. Poate n-ar strică să medităm și noi puțin la acest concept absolut nou în univers: Fuego îmbrîncind o măicuță, adică pe mama cuiva. Însăși natura nu știe ce să înțeleagă din asta, întreaga existență tremurînd înfrigurată și mai ales înfricoșată. Iadul e pregătit să înghețe, soarele să se stingă, pentru că e clar că nu e un caz clasic de mîță blîndă care să zgîrie rău. E ceva mult mai grav – e primul semn al apocalipsei.
Cele două femei au povestit că, aflîndu-se la un concert al mai-sus-amintitului artist, au așteptat lîngă scenă ca acesta să coboare pentru a-i adresa laude, complimente și multe alte delicatețuri, așa cum de multe ori se întîmplă în cazurile în care efortul artistic reușește să impresioneze în mod deosebit publicul. Ajungînd în dreptul lor, focosul Paul Surugiu le-a împins din drumul lui într-un mod atît de neceremonios încît doamnele i-au urat ca de-acum încolo să-și împodobească singur bradul, ba chiar să se vadă nevoit să-și vîndă casa părintească (cea care nu se vinde). Probabil că bietul Fuego nu-și văzuse demult măicuța și intrase într-un fel de sevraj sentimental-afectiv, caz în care precipitarea lui are o minimă justificare.
Dar, după cum spune și Shakespeare plagiindu-l puțin pe William Congreve, hell hath no fury like a woman scorned (nici iadul nu cunoaște asemenea furie precum cea a unei femei batjocorite), iar cele două eroine ale poveștii de față s-au grăbit către casă, unde au aruncat la gunoi toate casetele și discurile micuțului cantautor romîn. Deci povestea este una cu final fericit – Fuego și-a mai îndepărtat doi fani.
Dragă domnule Fuego, ține-o tot așa!
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.