Al doilea cel mai trist lucru pe care l-am văzut în ultima vreme a fost un tip care făcea o poză cu telefonul programului unei case de pariuri, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului. Primul cel mai trist a fost filmul acesta, Mândrie și Beton, vizionabil aici. Nu m-a deprimat pentru că ar fi intenționat trist, nu cred că asta vrea să arate. De fapt, habar n-am ce vrea să demonstreze, este pur și simplu povestea (scurtă) a unor zone din țară din care oamenii au migrat masiv spre locuri mai profitabile, după care s-au întors secvențial pentru a-și ridica nișe oribilități de case.
 |
M-au deprimat oamenii și felul în care gândesc. Un tip explică senin cum n-a fost el niciodată la restaurant în ultimii ani. Singura dată cînd a fost într-un bar a dat 50 de franci pe o bere, chestie care l-a tulburat o săptămînă întreagă. Asta în timp ce locuia într-o cocioabă improvizată undeva la marginea Parisului. Asta pentru a putea strînge bani ca să ducă acasă și să-și ridice un viloi în care să i se stingă liniștit părinții pe care-i vede din an în paști. Sau în care copiii să-i ducă dorul pe podele acoperite cu gresie scumpă. Ciudat, foarte ciudat! Au trecut anii pe lîngă el fără ca omul să fii văzut o masă într-un local, un film, un meci, un orice fel de eveniment, fără să se fi răsfățat vreodată la spa, fără să-și facă mici cadouri inutile, doar ca să arate că-i pasă de el însuși, fără să-și cumpere o haină doar pentru că-i stă bine și nu pentru că e practică. Adică, pe scurt, fără să se bucure de viață. Și-a dat la schimb viața pentru un imobil în care nici măcar nu locuiește. No, treabă-i asta?
 |
| Certeze, Ţara Oaşului. Gheorghe şi Maria Baltă au 3 copii, toți plecaţi în Franţa. De-a lungul timpului au transformat şi extins casa bătrânească, până a ajuns în varianta de astăzi, cu 2 etaje şi o faţadă de sticlă. |
 |
| Târşolț, Ţara Oaşului. Misca, betonier la Paris, sosit în vacanţă în satul natal, evaluează stadiul casei pe care o construiește cu banii strânși afară. |
 |
| Moişeni, Ţara Oaşului. Casa mică a bătrânilor Gherman stă lipită de duplexul construit de doi nepoţi ai lor, plecaţi în Franţa. |
 |
| Romuli, Bistriţa. Timoce Ana şi Stufoi Nastasia, la cules de porumb. |
 |
| Montmagny. 80 de oșeni, majoritatea din satul Călineşti Oaş, locuiesc din 2002 în case improvizate, într-o pădure periferică Parisului. Unii nu au reușit să obțină slujbe bune şi nu îşi permit o chirie, alţii preferă să economisească orice euro câştigat. |
 |
| Certeze, Ţara Oaşului. O căruță trece pe lângă Ferarri-ul lui Petre, un antrepenor de succes în Paris, venit în vacanţă în satul natal. |
 |
| Negrești, Ţara Oaşului. Două femei ce fac parte dintr-un alai de nuntă au venit, după obiceiul din zonă, să se pozeze în faţa caselor tradiţionale de la muzeul satului din Negreşti. |
 |
| Târşolț, Ţara Oaşului. O pereche de miri care lucrează în Anglia pozează cu sticlele de pălincă în formă de Tour Eifel, devenit simbol al reuşitei în satele din această zonă. |
Poze via www.mandriesibeton.ro
Freud a avut dreptate. Daca te nasti intr-un bordei, obsesia ta va fi sa iti faci un palat cand vei fi mare. De-aia Ceausescu a ordonat construirea Casei Poporului (o cladire atat de imensa ca este invidiata chiar si de arabii putred de bogati din Dubai) pentru ca a trait intr-o casa mica impreuna cu parintii si cei 11 frati, daca ar fi avut fiecare camera lui (si patu’ lui) nu ar mai fi ajuns asa de megaloman la batranete. Probabil ca nici nu s-ar mai fi facut presedinte. Si nici nu ar mai fi plecat – ucenic la Bucuresti. Nici nu s-ar mai fi casatorit cu Elena Petrescu, ci cu o alta curva. Si ar fi trait amandoi fericiti pascand vacile pe islaz si culegand via pe deal pana la adanci batranete.