E arhicunoscut faptul că nu trebuie să ai încredere în omul spîn. Simțindu-se cu musca pe tichia de mărgăritar, în ideea că ar fi mai puțin relevant în prime-time-ul tabloidistic ca om a cărui frunte îi atinge ceafa (deși Capatos se descurcă bine în rolul de chel libidinos), măruțul mondenistic al proteveului s-a grăbit să-și repopuleze țeasta cu fire de poveste.

Cătălin Măruță – înainte și după operația estetică, dovadă clară a faptului că ‘mai binele’ e dușmanul ‘binelui’

Și chiar e un păr de poveste, pentru că gloata fidelă emisiunii lui, sub imperiul binecuvîntării pe care doar ignoranța o poate insufla, povestește mai mult despre cum a avansat linia bretonului lui Măruță decît despre cum au avansat trupele lui Putin.
Din dorința de a se dezvolta ca om, Măruță s-a gîndit că n-ar fi o idee rea să-și îmbogățească podoaba capilară, adică lucrul care era cel mai puțin deranjant la el. Asta e ca și cum, în plin holocaust, Hitler s-ar fi decis că ar trebui să-și îmbunătățească imaginea publică și și-ar fi ras mustața. Dar poate că exagerez, ce știu eu? Probabil că, pentru a fi complet, orice rahat are nevoie de un moț.

Partea cea mai tristă e că nici măcar în penibilitate n-a putut fi original, toate glumele despre implantul lui nefiind altceva decît glume mai vechi cu Trăistariu, de genul celor pe care le-am făcut AICI, recondiționate.

Deși faza asta cu implantul e maxim de superficială, îi înțeleg omului frustrarea – e nașpa să știi că nevastă-ta are mai mult păr pe brațul stîng decît ai tu pe tot capul. Iar pentru omul timpuriu chestiile astea contează.
. . .
  . .
    .