Mai țineți minte cum ziceau unii paranoici mai demult că dacă asculți un vinil invers auzi versuri satanice și/sau varii instrucțiuni diavolești care te îndeamnă să nu-ți asculți părinții și să-ți lași părul lung? Poate că da, poate că nu. Poate v-ați născut după Revoluție, caz în care nu prea avem ce discuta întrucît mi-e greu să concep că există oameni născuți după ’89. În fine, unii oameni susțineau asta și aveau ca dovadă înregistrări cu zgomot alb-murdar din care fiecare înțelegea ce dorea sau ce putea. Acum c-am stabilit asta, să trecem la ceea ce-i mult mai important.

Prin aceeași vreme circulau libere și neîngrădite niște versuri mult mai mîrșave, infinit mai perverse și incomparabil mai diavolești decît orice scîrțîit neiteligibil de tablă zgîriată cu unghia ipoteticului. Este vorba, incredibil-dar-adevărat, despre versurile Mirabelei Dauer pentru melodia “Dimineți cu ferestre deschise”, cîntată alături de Hrușcă și Șeicaru, acești Beavis și Butthead ai muzicii folk din trecutul nostru glorios. Mai precis, primele 3 versuri, care spun în felul următor:

Am dormit o noapte într’un pat de copii
Și’am visat cum răsar flori de foc pe câmpii
Iar prin ochi de părinți se’adunau lacrimi fierbinți