Mi-am pus ceasul să sune la 6 dimineața într-o duminică nu pentru că aș fi vreun mare iubitor de box, că habar n-am cum se încasează corect un pumn, ci pentru că eram al naibii de curios să văd cum se cîștigă o sută de milioane de dolari într-o oră. Ca idee, o sută de milioane de dolari e mai mult decît cîștig eu într-un an. Poate chiar și doi, că habar n-am cît vine asta în lei.

Văzusem la știri cîte ceva despre fiecare dintre cei doi pugiliști, astfel că preferatul meu era Manny Pacquiao, celălalt fiind un cocalar care-și face poze cu teancuri de bani, își sună dealerul la 4 dimineața să-i aducă un Bugatti și are un (alt) încordat care se plimbă mereu după el cu o geantă plină de cash. Un milion de cash, mai precis. Manny, în schimb, va fi președinte în Filipine peste cîțiva ani, cîntă muzică bisericească con la chitara in mano și tac-su i-a mîncat cîinele cînd era mic. Ce film bun va ieși în curînd din asta! Dacă și-a vîndut și spațiul de pe chiloți publicitarilor, sigur o să-și vîndă și povestea vieții Hollywoodului.

După taxe, Manny va rămîne cu circa 100 de milioane de dolari profit, în timp ce Mayweather va fi mai cocalar cu 140 de milioane. Mie îmi place să țin cu cei care pornesc dintr-o poziție de inferioritate, deci Pac-man era alegerea firească pentru mine. Fiind un fel de caz social, Manny era preferatul multora.

La 6 fix eram pregătit. Am ignorat cu înverșunare meciul care tocmai se terminase, am fost atent la imaginile din timpul probei de cîntar și am ascultat cum comentatorii mi-au spus de aproximativ șapte mii de ori că va fi cel mai tare meci de box din istoria meciurilor de box, dar și a caftelilor în general.

Pe la 6:30 deja picoteam ușor. I-am văzut pe De Niro, pe Marky Mark, pe Magic Johnson și pe Jordan cum și-au ocupat cuminței locurile și mi-am zis că urmează ceva cel puțin la fel de epic precum Avengers: Age of Ultron. Ba mai epic, că aici nu trebuie să port ochelari 3D peste ochelarii de vedere.

Cînd s-a intonat imnul Mexicului, pe la 7 fără 5 minute, eram deja prea obosit ca să mă întreb: de ce? Mi s-a părut că-l văd pe Jimmy Kimmel rînjind într-o pălărie stupidă în spatele lui Pacquiao. Apoi, cînd a ieșit Floyd, în spatele lui mi s-a părut că-i văd pe Justin Bieber și pe mascota Burger King. Cînd a început meciul, nu puteam să mă concentrez la altceva decît la cît de bine arată Steffi Graf. Lume bună la meci: Paris Hilton, Jay-Z, Beyonce. Unii oameni au plătit enorm de mult ca să vadă doi tipi cum se lovesc fără să se rănească.

Cei doi boxeri și-au făcut aer unul altuia cu mănușile, probabil că era foarte cald în sală. Floyd a fost mai defensiv, pesemne se menaja pentru momentul în care va trebui să-și care sacii de bani acasă. Să văd doi bărbați transpirați cum se iau în brațe și se bat pentru o curea cu ștrasuri nu-i ceva teribil de captivant pentru mine, așa că am adormit după vreo 3 runde în care nu s-a întîmplat nimic. Prin somn am auzit niște reclame la serviciul de banking online al BRD. Cică poți să trimiți bani de pe un telefon pe altul. Incredbil! La ce-o să se mai gîndească oamenii ăștia?

N-am văzut cine a cîștigat. Nici nu contează. Cînd premiul de consolare e de 100 de milioane de dolari, nici nu există pierzători. Poate doar dacă ai plătit să vezi meciul, care a fost aproape la fel de spectaculos ca o îmbulzeală la tigăi cu preț redus. Dar nu-mi pare rău, că în timpul meciului am avut un vis foarte frumos. Eram pilot de avion și făceam acrobații ca să impresionez o tipă.