Lady Gaga a vomitat în timp ce regurgita niște cîntece

Venită la București, Lady Gaga a vomitat puțin în timp ce regurgita niște piese. E clar, nici ea nu-și mai poate suporta ifosele de vedetă. Acum știe cum ne simțim noi, restul. Nelobotomizații, cum ar veni.

Da, Doamna Gaga a vomitat în timpul concertului susținut în București. Mai mult ca sigur au ajuns-o blestemele lui Gigi Becali. Fie asta, fie a purtat vreo rochie croită din carne nu tocmai proaspătă, care nu i-a picat tocmai bine. Nu zic că restul hainelor ar pica bine pe ea, tanti are fizicul unui băiețel prepubescent. Și vocea pe măsură.

Doamna Gaga, o altă femeie care a
învățat că cel mai ușor mod de a face
o grămadă de bani este datul din gură
Deși, dacă ne gîndim puțin, se poate ca starea de vomă a tipei să fii survenit pe baza oboselii, nu-i ușor să-ți începi prestația direct cu un cal. După care să-ți schimbi zeci de ținute, chestie care se impune de la sine atunci cînd vinzi un produs (și fomeia asta exact aia e, un produs) la care 60% din fascinație stă în ambalaj, 35% în efoturile echipei de marketing și promovare, 2% versuri scrise de alții, 1% sincronizare cu dansatorii, 1% voce și 1% personalitate proprie. Dar nu-s sigur în privința ultimului procent, doamna pare să aibă toată personalitatea și farmecul unei căpățîni de varză roșie (știți, ea nu e ca celelalte verze din show-biz, e diferită).
Și mi-e o ciudă de-mi vine rău nu doar pe faptul că s-au cheltuit o cîrcă de bani pentru ca făptura asta să-și miște accesoriile vestimentare în umbra brandului nostru de țară (la fel de supra-evaluat ca și pseudo-diva în cauză), ci și pentru că tot jurnalistul de duminică s-a încăpățînat s-o numească un artist controversat. Sau nonconformist. Să mă explic.

În primul și-n primul rînd, secțiunea VIP, gîsca asta-i nu e un artist, e o maimuță dresată ce imită mișcările altora pe muzică scrisă de alții în haine create de alții, purtînd de cele mai multe ori măști care să-i acopere mustra absolut banală pe care nici mă-sa nu i-ar recunoaște-o fără să-i fie aplicată o tonă de machiaj, o coroniță de spini și o jumate de antenă parabolică, cu ștrasuri. Mare lucru să repeți de optzeci de ori cuvîntul Alehandro, pe trei note, ce să-ți spun… 
Contribuția ei la propria imagine este atît de insignifiantă încît ar putea fi înlocuită oricînd cu o persoană cu semnalmente similare și nimeni n-ar observa. Și sunt aproape sigur că așa se și întîmplă, în momentul schimbării ținutelor se schimbă și conținutul rochiei. Lady Gaga e de fapt o armată de clone, e un efort colectiv.
Apoi, nu văd nimic controversat în privința ei. Roman Polanski e controversat, la fel și ceilalți artiști care se luptă cu dependențe serioase de droguri, pedofilii, coruperi de minori/minore și alte trebșoare la fel de serioase. Michael Jackson era și el, la un moment dat, înainte să devină penibil. Dar zgaiba asta, nici vorbă. Nu-i nimic controversat în faptul că încearcă din toate puterile să iasă în evidență în videoclipuri ce se vor șocante și dure dar nu-s decît niște confuzii imagistice bîntuite de iluzia unei elocvențe artistice. E chiar puțin trist, pentru că se vede cît de mult se chinuie la asta. 
Dacă avea ceva bun de oferit, ceva real, palpabil, valoros, ar fi fost mai relaxată. Frank Sinatra n-avea nevoie decît de un microfon, o pălărie, un pahar de tărie și poate și-o țigară. (apropo: Frankie era amic la cataramă cu toți mafioții din Vegas și nici măcar el nu era controversat)
Și nici nonconformistă nu e. Show-urile ei sunt exact ceea ce te aștepți să fie. Singurul motiv pentru care alți cîntăreți nu se urcă pe scenă cu cai, tocătoare uriașe de carne și alte gunoaie este faptul că aceia poate mai au o fărîmă de respect de sine. Sau vor să creadă că lumea-i apreciază pentru muzica lor, și nu pentru recuzită și scenografie. 
Are cea mai mare bază de fani din lume (cred), este pe placul a milioarde de oameni (mă rog, oameni în sensul larg al cuvîntului), adună mereu zeci de mii de oameni la concerte și sute de milioane de vizualizări pe youtube, ceea ce, într-un fel, este exact definiția conformismului. Adică, e practic obligată să se conformeze cu preferințele acelor fani. Ironic, nu?
Și n-are nici țîțe. 
. . . 
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.