Și uite că poți să mergi la finanțe și să stai mai puțin de 2 minute

-Nu vă supărați, e stricat aparatul ce împarte bonuri de ordine?
-Nu e stricat, doamnă.
-Păi, cum? Că mi-a dat numărul 624 și pe ecran scrie că urmează numere din seria 034 sau 706.
-Ei, aparatul nu știe să numere prea bine și după numerele cu 700 reia numărătoarea de la 600.
-Deci e stricat.
-Nu v-am zis, doamnă, că nu e stricat. Așa funcționează el.
 
Într-o lume a faptelor alternative, era culmea să nu existe și numărători alternative. Astfel că după ce-am auzit acest schimb de replici, am ieșit din clădire. Practic, mi-am rezolvat treaba în mai puțin de 2 minute.
 
Oricum, la cum stau lucrurile, parcă văd că guvernul ar fi inclus banii mei la încasările pe luna august – lună mai slabă, când toată lumea e în vacanță -, deci mai bine le plătesc atunci. Se descurcă ei cumva și fără banii mei, că doar și eu mă descurc fără autostrăzi, sistem medical sănătos sau alte servicii.
Foto: internet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.