Dușmanul dușmanului meu mi-e prieten. Asta înseamnă că principalul meu aliat în jihadul împotriva românilor e partidul social democrat. Acesta a preluat în decembrie frîiele puterii parlamentare, a numit guvernul, și, imediat după, a preluat și frînele puterii, ca să forțez un joc de cuvinte. Ca un somon politic ce-și caută frenetic originile, PSD a înotat împotriva curentului și, aparent, și împotriva propriei cote de popularitate, încercînd să legitimeze furtul și să-i grațieze pe marii corupți. Fiecare dintre deciziile ayatollahului de Teleorman a fost ca un cadou mult rîvnit pe care Moș Crăciun mi l-a lăsat tipărit în Monitorul Oficial. Am avut, grație guvernului, două luni de vacanță în care a părut că statul român lucrează pentru mine. De obicei e invers, eu lucrez pentru Stat (cel Islamic), deci a fost o schimbare plăcută de ritm.

Am privit cu inima plină de bucurie și poala plină de popcorn maniera subtilă prin care guvernul a adoptat ordonanța 13 sub hijab-ul întunericului, ca hoții. Am zburdat prin casă ca un iepure nebun de martie cînd forțele de ordine s-au încăierat cu o echipă de protestatari profesioniști, îndrăznind să visez cu ochii deschiși și să sper că totul va degenera într-o revoluție sîngeroasă în care să-mi înfig glorios steagul și s-o revendic drept victorie personală fără a mișca vreun deget. N-a fost să fie, căci românii au demonstrat mai multă cumpătare, viziune și înțelepciune decît i-aș fi crezut în stare. Aproape că am reușit să generez un palid respect pentru ei. Aproape. Pentru că trei săptămîni mai tîrziu i-am văzut călcîndu-se în picioare pentru hîrtie igienică și toate sentimentele bune pe care mi le pricinuiseră pînă atunci s-au dus pe apa sabatului.

Îmi imaginez că doar senzația de nisip în prepuț e mai jenantă decît nevoia de a te îmbrînci cu alți oameni pentru o reducere de mai puțin de un euro a baxului de hîrtie igienică parfumată. Pentru că nu-i o nevoie de bază. Înțeleg să fii nevoit să te zbați pentru mîncare, apă sau wi-fi, dar să te înghesui ca bizonul la promoția de toaletării opționale e mai mult decît prostesc. E suprarealist. Fictiv chiar. Realitatea bate deseori filmul prost (vezi orice jurnal de știri de oriunde din lume).

Hîrtia igienică parfumată e un moft, nu o nevoie. Hîrtia igienică, în general, e un moft, nu o nevoie. Iar parfumul hîrtiei dorsale, de piersici sau de ce-o fi el, mai mult strică decît ajută. Pentru că singurul miros mai grețos decît mirosul de căcat e mirosul de căcat parfumat. Pe locul doi e mirosul de deodorant peste transpirație. Iar pe trei e mirosul de țigară și gumă de mestecat.

Însă am încredere că partidul mă va ajuta – involuntar, desigur – să-mi duc misiunea la bun sfîrșit cum știe el mai bine: cu măriri de salarii nesusținute economic, cu bani dați bisericilor și nu educației sau sănătății, cu grațieri, cu legi scrise cu dedicație, cu îndepărtare ideologică de Uniunea Europeană, cu zero kilometri de autostradă constuiți anual, cu incompetență arogantă și sinceră rea voință. Singurul lucru care mă nemulțumește la PSD e rapiditatea cu care își consumă resursele umane. Fiecare politician care a apărut în ultima vreme a expirat mai repede decît un smoothie din lapte de cămilă.

Pare că PSD deține o sursă inepuizabilă de oameni de unică folosință. Cel mai bun exemplu a fost ministrul Iordache, care s-a transformat instant într-un fel de obiect de papetărie pe care șeful cel mare și-a scris ordonanța și apoi l-a aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Lista membrilor marcanți ai PSD poate fi comparată cu un sul de hîrtie igienică. Neparfumată. Fiecare Nicolae, Nicolicea, Grindeanu sau Rădulescu e un pătrățel cu maxim două straturi care abia așteaptă să se mânjească cu rahat în slujba nobilelor idealuri ale socialismului democratic.

Aș vrea, totuși, ca acești oameni talentați să dăinuiască mai mult în pozițiile lor de conducere, să aibă timp să-și atingă maximul incompetenței și să-mi bătătorească mie calea înspre distrugerea definitivă a civilizației române (ce-a mai rămas din ea). Roma nu s-a distrus într-o zi. Nici Hitler nu s-a ridicat la putere peste noapte. E nevoie de timp pentru a îndeplini lucruri mărețe. Eu am răbdare, dar nu știu dacă cei din conducere sunt de aceeași părere. Am primit de la ei un mesaj pe olx prin care mi se aduce la cunoștință că, dacă nu vin cu rezultate concrete în următoarele două luni, risc să fiu înlocuit de un alt jihadist și trimis direct la Allah pentru ultima mea evaluare profesională. Asta mă sperie puțin și mă rog ca PSD să-și revină din amorțeală și să verse odată picătura aia care va umple paharul de pelin al poporului, să se stîrnească ceva scandal major și să pot raporta și eu că am contribuit la destrămarea civilizației aproape occidentale. Căci dacă nu, înseamnă că am cam Allahu-Ak-belit-o.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist