Departe de-a fi un social media expert ce dibuiește trendurile online-ului chiar înainte de-a se viraliza, reușesc uneori să deslușesc elemente definitorii valabile pentru grupuri mari de oameni. Românii, de exemplu, căci pe ei i-am spionat mai abitir în ultima vreme, aflîndu-mă în misiune chiar aici, în țara soarelui dispare, au o afinitate nesănătoasă către bătaia de batjocură, în special în momentele mai puțin vesele, în care zeflemeaua ar fi printre ultimele sentimente pe care le-ar genera un individ echilibrat emoțional.
Caterinca, această soră autistă a ironiei, este refugiul preferat al românului ofticat. Oamenii fericiți și împliniți nu se țin de glume. Cîți umoriști danezi celebri există? Cîte bancuri scandinave? Dar comedii elvețiene? Extrem de puține, căci oamenii care se bucură de tot ce le oferă viața nu au timp să-și mascheze vitriolul în statusuri istețe postate online, ca apoi să se consoleze cu like-urile adunate și cu faptul că semenii lor suferă în aceeași manieră.
E cumva liniștitor să știi că vecinul tău se tîrăște în aceeași mizerie, presupun. Dacă moartea e marele egalizator, mizeria e egalizatorul mediu. Nu știu cine-i micul egalizator, probabil că funcționarul public, în fața căruia și bogatul și săracul trebuie să se umilească în egală măsură, aplecîndu-se să negocieze cu el clemența birocratică printr-un gemuleț cît felia de portocală.
Scrolluind (scrolînd?) interwebul românesc, am ajuns să cred că neajunsurile și frustrarea sînt catalizatoarele perfecte ale umorului. Hazul de necaz e singur la părinți, n-are frați, n-are verișori, n-are nici măcar șogori. Românii, avînd încă destule mîhniri în mentalul colectiv, sînt teribil de amuzanți. În special în urma unor întîmplări cu impact negativ. Indiferent de evenimentul supărător al zilei, românul împroașcă pereții rețelelor de socializare tone de glumițe amare, poante porcoase, jocuri de cuvinte forțate, trollaje evidente, meme-uri făcute cu mîna stîngă sau atacuri finuțe.
A pierdut iar echipa națională de fotbal? Românul pasează glume în stînga și-n dreapta. A mai apărut o statistică ce spune că românii sînt printre ultimii la igienă personală, libertate a presei sau citit? Românul curat și bine informat face glume ca la carte. A ieșit PSD învingător la alegeri? Românul face glume cu găleata. A fost asasinat un ambasadorul rus? Românul declașează o veritabilă canonadă de glume despre al treilea război mondial, imediat după ce gugălește care-s cele mai bune afecțiuni cu care să fenteze o eventuală recrutare.
Tind să cred că singurii supraviețuitori ai unei apocalipse nucleare vor fi gîndacii, șobolani și cîțiva români glumeți, care vor pleca spre cele veșnice doar după ce-și vor epuiza stocul de bancuri despre sfîrșitul lumii.
De ce vor mai exista români după apocalipsă? Pentru că ei sînt mereu cu cîțiva ani în urmă.
E prea puțin important dacă toate aceste reacții pseudoumoristice fac parte din tradiția lor de poeți înfrățiți cu codrul, dacă sînt născute dintr-un adînc sentiment de neadecvare și umorul este întrebuințat în acest caz ca mecanism de apărare sau dacă nu-s altceva decît niște manipulări mici și mijlocii menite să desensibilizeze populația. Cu cît sînt oamenii mai puțin interesați de ce se întîmplă pe scena politică – iar duiumul de glumițe stupide poate afecta serios interesul oamenilor față de informarea pe care o promite o rețea de socializare -, cu atît le este mai ușor celor ce trag sfori să le tragă în continuare în direcția lor. Valabil și pentru celelalte scene: socială, medicală, spirituală, educațională, etc.
Sună a teorie a conspirației, dar nu e. E doar o consecință tristă a faptului că orice ghiolban își poate exprima acum părerile în piața publică virtuală, cerînd să fie luat în serios și tratat în mod egal cu analiștii profesioniști și cu ceilalți participanți la dezbatere. Facebookul devine și el un scîrbos egalizator, unul care pune pe picior de egalitate orice ajutor de cioban cu orice om de știință, doctor sau expert.
Online-ul românesc este într-adevăr un mediu trist, ceea ce explică tonul defetist al celor scrise mai sus. Dar m-a înviorat și mi-a dat curaj faptul că România ar putea avea un premier musulman în următoarea perioadă. Vestea asta a fost ca un Allahu-ak-balsam pentru sufletul meu mîhnit. Paleta de atentate mi s-ar îmbogăți considerabil dacă președintele va aproba propunerea, căci voi avea o pilă la nivel înalt (se știe doar că toți musulmanii sînt teroriști, așa cum toți românii sînt niște bețivi leneși și toate româncele sînt niște curve care gătesc demențial).
Jihadist la jihadist nu-și taie capul, deci sper că doamna SS va lucra cu mine, nu împotriva mea. Ultimul lucru de care am nevoie acum e concurența. Țara asta nu-i destul de mare pentru doi jihadiști.