Terorismul e mai mult decît un job, e un blow job. Da, exploziile sînt o parte consistentă a meseriei, dar altul e motivul pentru care am ajuns la această nefericită concluzie. E un blow job deoarece riști oricînd s-o sugi. Desigur, o sugi la modul metaforic. Însă, de multe ori, o metaforă e mai dureroasă decît un sex oral. Ba nu. Metafora întrece oricînd oralul, care nu poate fi dureros decît dacă e executat foarte-foarte greșit, ceea ce nu-i doresc nimănui, nici măcar nesimțitului care mi-a furat bocancii. Oralul e minunat, indiferent de care parte a lui te afli (no homo). Metafora, în schimb, e monstruos de periculoasă. Poți s-o sugi metaforic cînd îți pică o bombă americană în poală, poți s-o sugi metaforic cînd o dronă îți prăbușește peștera peste scăfîrlie sau poți s-o sugi metaforic cînd ești trimis să terorizezi un stat care are o istorie seculară de a se teroriza singur.

Da, am primit brief-ul despre România, deci e oficial. Va trebui să fac jihad printre români. Ocazie cu care am primit și permisiunea de a-mi tunde barba, ca să mă camuflez cît mai bine printre ei, să devin unul de-ai lor, măcar în aparență. Chestia asta îmi va fi utilă mai ales în mijloacele de transport, care, din ce am văzut în online în ultima vreme, par să fie pline de oameni cu ten măsliniu care ascultă muzică orientală.

Sînt paralizat. Citesc și plîng. Nu mă pot stăpîni; e atît de trist tot ce mi se întîmplă. Mă încearcă o depresie vecină cu suicidul, deși cred că l-aș mînia teribil pe Allah să mă arunc în aer așa singur, fără să iau cu mine niște infideli, astfel că mă abțin de la autoflagelări de orice fel. Îmi ajunge chinul de a fi exilat printre barbarii de Balcani, cum li se mai spune românilor.

Rațiunea din spatele acestei decizii nu mi-a fost comunicată. Probabil că au ei motivele lor, deși noțiunea de a face jihad într-o țară de lumea a treia pare cumva scoasă din burkă. Li s-a golit sacul cu idei și s-au văzut nevoiți să improvizeze. Fie asta, fie li s-a golit sacul cu bani și s-au inspirat din ograda multinaționalelor, optînd pentru un downsizing făcut ca la carte. Cartea de dat nume frumoase retragerilor rușinoase (carte în rime).

Jihad low-cost. Posibil și low-quality, dar asta rămîne de stabilit după ce ajung pe teren și estimez deranjul pe care pot să-l provoc cu cîteva atentate bine gîndite. Dacă ei n-au avut grijă și au pierdut controlul sondelor de petrol care ne finanțau operațiunile, acum eu trebuie să fiu mai creativ, mai harnic și mai eficient ca să compensez pentru incompetența lor. Practic, mă sacrific pentru păcatele lor, ca Iisus. Ce nenorocire!

Din rezumatul pe care l-am primit de la șefi, că mi-e greu să-i numesc superiori, am impresia că România e formată din materialul rămas după ce s-au pus la punct celelalte țări, cele în care chiar merită să faci jihad. Broscuța aia mică și verde pe care o vezi prin vitrinele cofetăriilor reprezintă cel mai bine România, o țară încropită din resturile altor țări, o țară a cărei savoare unică e dată de alcoolul adăugat cu generozitate compoziției. România e un mecanism confecționat din piese de rezervă, îmbinate aproximativ și funcționînd pe bază temporară grație unui mix salutar de improvizații. Lucrul acesta e ilustrat perfect de forma lor de guvernare: o teocrație discretă ce se sprijină pe relația incestuoasă dintre biserică și politică.

Cu toate că am conștiința curată, nu pot să scap de sentimentul că prin această misiune sînt pedepsit pentru o gravă ofensă adusă organizației și ideii de război sfînt. Ciudat, că eu nu mă simt cu musca pe turban. Nu știu să fi făcut ceva greșit. Nebănuite sînt căile jihadului. De fapt, îmi sînt destul de clare aceste căi. Atît că accesul pe ele este permis doar riveranilor, pe bază de nepotism, favoruri și relații. Din cîte am citit pînă acum, pe sistemul acesta s-a clădit și pseudodemocrația românilor. Din cîte am citit pînă acum, pe diagonală și printre lacrimi, am mai reținut cîteva chestii despre România:

• o mare parte a populației nutrește un dispreț profund pentru țara în care s-a născut și nu se sfiește să facă public acest dispreț, afișîndu-l cu mîndrie fățișă de fiecare dată cînd i se oferă ocazia; din acest motiv, România a primit din partea locuitorilor săi mai multe denumiri alternative, precum: Țara Soarelui Dispare, Țara Celor O Mie De Fuck-uri, Sexagonul, Darul Nulului, Tărîmul Strîmt sau Frînarul Europei (se observă că majoritatea acestor denumiri au conotație sexuală; acest lucru este o reacție la represiunea sexuală impusă de cutumele religioase de-a lungul timpului);

• sistemul lor sanitar funcționează contraintuitiv; există șanse mai mari să iei o infecție dintr-un spital decît din orice alt loc; nu este ceva neobișnuit să auzi mame care spun copiilor, în timp ce vizitează pe cineva într-un spital, să nu atingă nimic, să nu se murdărească;

• șoselele lor sînt mai pline de gropi decît ale noastre (și ale noastre au fost ținta unor bombe!); intenția este de a încetini parcursul invadatorilor străini, care vizitează țara în căutarea unor locuri prilenice investițiilor; metoda este una veche, moștenită din evul mediu, o perioadă istorică în care oamenii pîrjoleau cîmpiile și otrăveau fîntînile de frică să nu le fure cotropitorii străini cerealele bio și apa plată; mi se pare corect – mai bine distrugi decît să împarți cu altul;

• sistemul de educație e la pămînt; în ciuda acestui tragic neajuns, românii sînt extrem de descurcăreți și de inventivi; au un moral bun și sînt optimiști, deși nimic din istoria lor recentă nu lasă impresia că lucrurile se vor îmbunătăți pentru ei în viitor; la asta e posibil să contribuie și cantităție mari de alcool pe care le consumă (sînt pe locul cinci la nivel mondial, ceea ce nu știu dacă e lăudabil sau dimpotrivă);

Dosarul e gros. Suspect de consistent și de detaliat. Nu-mi vine să cred că cineva a făcut atît de multă documentare despre ceva atît de neinteresant. Am la dispoziție o săptămînă să învăț cît mai multe despre România, timp în care mi se va organiza infiltrarea pe teritoriul țării. Totul se face cu concursul lor, nici nu se putea altfel. Planul e destul de banal, dar detaliile sînt delicioase. Le voi povesti altă dată. Acum mă duc să mitraliez ceva, poate îmi mai revin puțin din starea de șoc.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist