Jurnalul unui jihadist (cap.12) – Mașina tîmpului

Allahu-ak-bag de seamă că nu degeaba ni se spune Statul Islamic, în loc de Făcutul Islamic sau un alt joc de cuvinte la fel de forțat: azi iar n-am făcut nimic altceva decît să pierdem vremea și să gugălim chestii despre România.

Cică serviciile lor secrete au lansat ipoteza că ne-am fi aprovizionat de la ei cu cartele preplătite. Ideea e atît de ridicolă că ne-am tăvălit pe jos de rîs cînd am citit asta, ceea ce-i foarte ușor pentru noi din moment ce nu avem foarte multă mobilă prin corturi, iar singurele scaune sînt cele pe care le îngopăm în spatele dunelor de nisip.

În primul rînd, corect ar fi “cartele plătite”. Că nu le plătești cu mult înainte de a la cumpăra, ci chiar atunci cînd le cumperi. În al doilea rînd, să mergi pînă în România să iei cartele de telefonie mobilă e ca și cum te-ai duce în Mongolia ca să primești sfaturi de dezvoltare personală. Nu are nici un sens.

Allah, iartă-mă, dar sărăciile de români umblă cu niște manipulări de toată jena. Imediat după ce curtea constituțională le-a interzis să mai facă interceptări în dosarele penale, ei vin cu informația că teroriștii străini își vorbesc în rețea cu cartele românești. Mă lași? Motivații atît de șubrede și de transparente n-am mai auzit de cînd a încercat Abdulah să ne convingă că își vinde mașina pentru că s-a plictisit de ea și nu pentru că i se strică într-una. Fraierul a văzut că organizația circulă exclusiv cu Toyote, dar el a vrut Dacie, să fie mai special și mai diferit. Acum e foarte diferit, în sensul că are o mașină care stă pe butuci mai mult decît un pădurar harghitean (spun asta pentru că unele zone din România, despre care ziceam că am căutat informații mai devreme, sînt celebre pentru ritmul alert în care sînt despădurite).

Bine, el ar fi vrut o Teslă, să fie special pînă la capăt, dar a trebuit să renunțe la idee cînd și-a dat seama că l-ar fi costat prea mult alimentarea; nu-i ceva ieșit din comun să mai furăm personal din petrolul pe care l-am furat colectiv de la iranieni, da nu se prea vedea el sifonînd curent în canistre de 20 de litri pentru a face plinul la mașinuța aia teleghidată.

Dar, dacă prostul s-a încăpățînat să-și ia un hîrb la mîna a doua crezînd că-l poate repara ieftin, eu ce să-i fac? Măcar să fie sincer și să-și asume țeapa, nu să-mi împuie capul cu bălării despre cum vrea alt model pentru că acesta nu-i reflectă corect personalitatea. E trist să crezi că un obiect neînsuflețit poate reflecta ceva atît de complex precum personalitatea unui om. Cred că cel mai mult încearcă să se mintă pe el însuși, ca să-i fie mai ușor să admită rateul, eu sînt doar un fel de martor care-i acolo în timp ce Abdulah duce muncă de convingere cu Abdulah.

Apropo de mașini, dacă aș avea o mașină a timpului m-aș duce înapoi în timp și l-aș ucide pe Hitler. Dar numai pentru a-i lua locul. Aș fi mult mai eficient decît el. Plus că aș avea pregătit din timp un plan de evadare, în caz că m-ar înfrînge iar aliații. Nu neapărat Argentina, dar undeva prin Americile Latine tot m-aș ascunde. Am auzit că Panama e un fel de paradis. Mai trebuie să aflu doar care-i situația cu virginele ca să fie totul ok.

Hai că m-am luat cu fanteziile și m-am încins. Mă duc să mă detonez puțin. Nu-ți face griji, că mă întorc, e vorba de una din acele explozii controlate. Cu mîna.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.