Sînt o arătare ciudată, nefirească, sînt (literalmente) fructul dragostei dintre un om și o plăcintă cu mere, dar n-am lăsat niciodată acest neajuns să mă afecteze. Mi-am văzut cît am putut de bine de viața mea, încercînd să ignor faptul că sînt diferit. Știu, nu pot purta pălării sau ochelari de soare și aud de cel puțin zece ori pe zi vorba aia cu “unde nu-i cap, vai de picioare”, dar în rest sînt cît de poate de normal. Am sentimente și ambiții și vise ca toți oamenii și încerc să fiu mereu pe gustul tuturor, chiar dacă unora fermentația mea le cade greu la stomac.
Sînt deosebit de sociabil și de prietenos și nu există salată de fructe la care să nu fiu invitat. Sînt miezul petrecerii. Sînt acceptat pentru ceea ce sînt, nu pentru felul în care arăt, chiar dacă am un cap imens, ca un monstru fără chip, și băutura mea preferată e cidrul de mere.
Sună canibalistic, nu? Puțin. Sună ca și cum aș fi echivalentul fructifer al unui vampir, dar nu e chiar așa. Nu știu să explic de ce, dar cînd beau eu cidru nu e ca și cum un om ar bea sînge. Există un argument logic pentru care un măr și-ar potoli setea cu zeama altor mere, dar eu nu mi-o pot aminti acum. Niște oameni de marketing cu care am vorbit mai demult au fost foarte convingători cînd mi-au demonstrat că nu e nimic ciudat în comportamentul meu. Păreau că știu despre ce vorbesc și i-am crezut pe cuvînt.
Probabil că e doar un viciu, ca și fumatul, dar, pentru că sînt un cap-măr cu coaja lucioasă îmbrăcat într-un costum elegant, lumea e furată de aspectul meu exotic și nu conștientizează faptul că ceea ce sorb eu din pahar e esența semenilor mei. Poate că s-ar uita altfel la mine dacă latura asta oarecum ‘canibalistică’ ar fi puțin mai evidentă. Poate că unora chiar le-aș sta în gît, ca fratele meu din povestea cu Albă-ca-Zăpada.
Dar o să-mi fac griji de asta mai încolo, cînd mi-o fi coaja mai zbîrcită și codița mai bleagă. Pînă atunci, o să-mi înec dulce-amarul în cidru și o să ridic mîinile în aer ca și cînd nu-mi pasă. Și o să închin fiecare pahar pentru merele și merișorii care s-au sacrificat pentru ca eu să mă pot îmbăta cu suc de fructe, ca o școlăriță rebelă. Cheers!
 |
| Poza cu Mr. Incider e de aici |
—–
