Chiar aşa, jurnal de joi scris miercuri pentru că mâine e sărbătoare naţională şi pe mine, ca şi pe mulţi alţii, m-a cuprins un puternic sentiment de “who cares, mă”. Tocmai am reuşit să mă contrazic în prima frază a postului şi dacă asta nu e ceva specific românesc şi demn de sărbătorit, atunci nimic nu mai e.

Pe o notă personală, pot spune că sunt oarecum homeless, adică fără un domiciliu stabil, deocamdată. Cu puţinele mele posesiuni lumeşti împărţite prin diverse provincii istorice ale României dolodoaţe, îmi petrec ultimele 4 zile în fruncea Banatului, Timişoara. Deşi după ce a demonstrat respectiva frunce la examenul de maturitate din vară e clar că în viitorul apropiat va fi vai de piceoare.

N-aş vrea să spun că Clujul e mult mai bun decât Timişoara, e cam ca Vocea României pe lângă X Factor sau Radio Guerilla pe lângă Radio Zu, înţelegeţi voi de vreţi din aceste comparaţii. Mă bucur să redevin clujean. Într-un fel am fost întotdeauna clujean, chiar dacă de import. Până atunci şed blând, citesc şi surfez netul în compania a patru papagali ce stau cocoţaţi pe mobila de bucătărie ca nişte garguie pufoase.

Mai multe nu doresc să consemnez în jurnalul de azi, în special pentru că încerc să termin de citit o carte ce mi-a fost împrumutată de un mândru tătic-în-devenire. Volumul al doilea din Moştenirea lui Marti Barbany, de Chufo Llorens, consolidează fundaţia solidă aşternută de primul, completând elegant intrigi medievale, pasiuni, răzbunări şi alte fapte vitejeşti ce m-au ţinut ţintuit de paginile sale ca pe o piţi de reducerile de la H&M.

În umila mea părere cuvântul epic, şi nu mă refer aici la genul literar, n-ar avea voie să fie folosit decât în foarte puţine ipostaze, descrierea acestei aventuri istorice fiind una dintre ele. Alte opere care merită această onoare:
-trilogia Stăpânul Inelelor (incluzând obligatoriu Hobbitul);
-seria literară Game of Thrones, chiar dacă şi serialul are merite incontestabile;
-cărţile Ender’s Game, The Power of One, Angela’s Ashes;
-blogul subsemnatului;
-orice film de Tarantino sau von Trier;

În caz că vă întrebaţi oare ce aş putea căuta eu la Cluj, vă spun că am auzit că s-ar putea elibera postul de primar şi doresc să-mi forţez puţin norocul. Uraţi-mi succesuri!

Poza e luată de pe pagina de Facebook numită I Love Cluj, aparţine lui Alin Niculescu.