Ion Iliescu, pus sub acuzare sub suspiciunea de dăinuire

Procurorii Direcției Naționale Antinemurire, secția de combatere a veșniciei, au deschis astăzi un dosar pe numele lui Ion Iliescu, fost șef de stat și event planner de mineriade. Aceștia au dispus efectuarea urmăririi penale sub suspiciunea săvîrșirii infracțiunii de dăinuire. Deoarece mare parte din această presupusă dăinuire s-a petrecut în stare de libertate, există circumstanțe agravante.

În urma cercetărilor efectuate de procurori, s-au descoperit dovezi care confirmă faptul că fostul președinte și-a adăugat în buchetul vieții un număr nejustificat de flori, majoritatea panseluțe. Astfel că, pe lângă acuzația de dăinuire în formă continuă, taica Ilici riscă să fie acuzat și de corupere a Doamnei cu Coasa, pe care trebuie să o aibă la mînă cu ceva, căci altfel nu se explică vîrsta lui rușinos de înaintată.

Fabricarea acestui dosar a durat mai bine de 20 de ani, întrucît procurorii au insistat să efectueze cu maximă rigurozitate toate cercetările, adică să verifice dacă Ion Iliescu are sau nu legături de familie cu clanul McLeod, dacă prezintă semnalmente de vampir sau dacă are în mansardă un portret care îmbătrînește în locul său.

În plus, dosarul a fost tergiversat din cauza faptului că datarea cu izotop radioactiv de carbon, pe lângă neajunsul de a fi extrem de scumpă, nu este nici deosebit precisă, avînd o marjă de eroare de 5.700 de ani. Adică o fracțiune din vîrsta celebrului comunist.

Chiar și așa, încă există riscul ca dosarul să fie îngropat înainte ca Iliescu să fie îngropat. Ar fi nu doar o tragedie, ci și un semn clar că Dumnezeu nu există. Nu s-a exclus nici posibilitatea ca longevitatea sa să fie un efect secundar al unei alergii la pămînt. Chestie care se rezolvă simplu, prin incinerare.

Sursa foto: monitorulcj.ro
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.