Obligațiile fiscale se prescriu în trei sau cinci ani. Nu știu să spun exact câți, căci avocatul familiei a adormit uitându-se la rețete de mâncare pe Pinterest și mie mi-e lene să pornesc motorul de căutare ca să mă dumiresc.

Dacă până și datoriile către stat se prescriu, mă gîndesc eu, ar trebui ca obligațiile de familie să se prescrie și ele. Numa’ zic, nu dau cu parul.

Să zicem că ești invitat la nunta unui văr de-al doilea. Convenția socială actuală zice că trebuie să mergi și că motivele ar putea fi maxim două:

unu – a fost și el la nunta ta și trebuie să echilibrezi balanța de plăți; sau au fost părinții lui la nunta părinților tăi și cumva s-a moștenit acest cerc vicios de împărțit plicuri cu bani;

doi – vrei să vină la nunta ta, când vrei să strângi mulți bani deodată pentru te-miri-ce proiect faraonic pe care-l clocești de ceva vreme (vrei să-ți pui gresie pe hol, gen).

Nimic rău în asta. Problema intervine atunci când între cele două momente trec mai mulți ani. Câți? Zece, aș zice eu, sunt suficienți. Obligațiile familiale ar trebui să se prescrie după zece ani. Te cheamă văru’ la nunta lui la doișpe ani după ce l-ai chemat și tu la a ta? Ghinion. Îți cere cumnatu o favoare la treișpe ani după ce te-a ajutat să te internezi în spital la oraș și a avut grijă să nu-ți lipsească nimic? Sorry, dar nu ar trebui să-i mai datorezi nimic. Datoriile morale, la fel ca obligațiile de familie, se prescriu și ele după zece ani.

Așa ar fi corect, nu?

Foto: internet