De unde știu toți câinii, dar absolut toți, să latre la țigani? E ceva instinctual, înnăscut? E vreo formă bizară de adaptare la mediu? Poate fi vorba de o variantă animalică de rasism?

Uitându-te la cum se comportă animalele de companie, te-ai aștepta de la pisici să fie rasiste. Pisicile emană un soi special de nesimțire care merge mână în mână cu discriminarea. Dar nu cred că pisicilor le pasă destul de mult de oameni încât să depună efortul de a-i disprețui selectiv, pe considerente de culoare. Pisicile disprețuiesc în mod egal pe toată lumea.

Câinii, în schimb, sunt predispuși rasismului. În lume există circa 340 de rase de câini. Oamenii au mult mai puține rase (maxim șasă) și se urăsc cu patimă doar pentru că sunt puțin diferiți. Chiar și în interiorul aceleiași rase, există cazuri în care oamenii s-au măcelărit în draci doar pentru că unii aveau nasul mai turtit decât ceilalți sau vorbeau aceeași limbă dar cu accent ciudat.

Câini preiau comportamentele stăpânilor. Dacă oamenii sunt prin definiție rasiști, câinii sunt și ei rasiști. Atât față de oameni, cât și ei între ei.

E greu să fii câine și să nu fii rasist, în special când diferențele între rase au devenit atât de evidente. Cum se uită un St. Bernard la un Chiuhuaua? Cum se uită un Husky, care poate trage o sanie zeci de kilometri prin zăpadă la temperaturi de minus 20 de grade, la un mops, care nu poate respira corect nici când stă liniștit, iar când face puțin efort vâjâie ca un aspirator pe care l-a apucat criza de epilepsie?

În aceste condiții, rasismul inter-canin devine cumva justificabil. Dar de ce sunt câinii rasiști față de anumiți oameni, asta încă n-am reușit să descopăr. Am găsit câteva explicații posibile, dar toate erau profund rasiste și nu consider potrivit să le public.

Oricare ar fi motivul, câinii sunt rasiști. Ceea ce e cu atât mai impresionant când te gândești că ochiul câinelui percepe mai puține culori decât cel uman.

Sursa foto: Isle of dogs