Halucinant | ianuarie 2021

După un 2020 super igienizat, dar în egală măsură mizer, într-o seară mâloasă, tristă și umedă în cele mai neplăcute sensuri, românii încep să-și detoneze artificiile pentru a-și ura “Ora Unsprezece Fericită!”. La cât de mult și-au dorit să se termine anul 2020, e firesc să fure startul la 2021. Toți banii pe care i-ar fi cheltuit pe tradiționala cabană de Revelion au fost redirecționați grație restricțiilor către petarde și pocnitori, astfel că noul an e primit într-o rafală de explozii micii și mijlocii. Singura care nu bubuie e economia.

În primele secunde ale anului, Dan Negru înregistrează și el un succes zgomotos cu programul său, al doilea cel mai vizionat show de Revelion din Europa, după holbatul la artificii, presupun, asta în timp ce televiziunea națională difuzează sketchuri anti-mască în interpretarea anacronică a grupului umoristic-conspiraționist Vacanța Mare feat. Dan Bittman. Prețul exorbitant aplicat unui produs tinde să-l absolve de eticheta de kitsch, ceea ce nu demonstrează decât că TVR trebuia să dea mai mult de 150.000 de euro pe vlogul filmat de Mugur Mihăescu în cârciuma lui.

Nici nu apucăm să ne întristăm pe deplin la imaginea sălii goale în care s-a ținut concertul de la Viena, că trebuie să ne mutăm atenția către canalul de TikTok al lui Alexandru Cumpănașu, a cărui nouă tulpină a evoluat să infecteze doar adolescenți vulnerabili la mitomania libidionasă a singurului tip din lume care trebuie să tundă periuța de dinți ca să-i încapă în gură. Cumpănașu are gura atât de mică încât poate scuipa o singură moleculă de salivă. Profu’ online, cum își zice cel mai celebru unchi din România, are o jumătate de milion de urmăritori, majoritatea minori, pe care îi impresionează cu povești de vitejie sexuală. Adică le spune că el chiar a făcut sex, ceea ce deja pare incredibil. Opinia publică se inflamează și cere ca educația sexuală să le fie făcută elevilor exclusiv de către profesioniști acreditați. Asta cu atât mai mult cu cât primul copil născut în 2021 provine dintr-o mamă în vârstă de 15 ani. Glumesc, mă nebunilor! Nu se întâmplă nimic. Valul de indignare sterilă se retrage ușor și lasă în urmă o plajă plină de glumițe și meme, exact cum s-a întâmplat în cazul lui Pomohaci, singurul folclorist care jubilează când e presat între ciocan și nicovală. 

Natura se trezește la viață abia prin 4 ianuarie, când românii încep să reia lucrul. Dorian Popa își continuă proiectul de consolidare a brandului Dorian Popa și merge la sală, se roagă să-l țină Dumnezeu pe Cheluțu, și anunță în Monitorul Oficial că își schimbă numele în Dorian-Hâtz Popa. Supriză, johnule! Nimănui nu-i pasă, ceea ce poate fi interpretat ca un plăpând semn de normalitate.

Selly își continuă emisiunea educativă cu un episod în care Codin Maticiuc spune că dreptul la vot și dreptul de a face copii ar trebui condiționate. Nimeni nu se aștepta la altceva de la tipul care a făcut Miami Bici. Pe același internet, Instagramul lui Snoop Dogg îl înfățișează pe artist fumând pe o manea din repertoriul lui Florin Salam, probabil de necaz că tovarășul Dr. Dre tocmai făcuse un anevrism cerebral. Regele Salam îi mulțumește într-un comentariu Regelui Snoop și realitatea se crispează vreme de-o secundă, timp în care matricea își resetează algoritmul de aleatorizare. 

Donald Trump își acceptă înfrângerea cu grația unui sugar care nu mai primește țâță și incită o gloată de dezrădăcinați intelectual să asedieze clădirea Capitoliului. Răsculații, conduși de un viking porno, pătrund adânc în străfundurile democrației și o fac să simtă chestii pe care nu le-a mai simțit până atunci. Talentul americanilor de a face entertainment se confirmă din nou, întreaga planetă consumând milioane de tone de popcorn în timp ce urmărește acest reality show hilar. Din clipa în care Joe Biden e confirmat ca noul președinte, Donald începe să fie ejaculat din principalele platforme de social media. Twitter îi blochează contul. Facebook la fel. Urmează Twitch, Pinterest, Google, Apple, Reddit, TikTok. Chiar și Spotify îi restricționează accesul. Asta-i ca și cum și eu aș fi spus că mă despart de Kim Kardashian, după ce Kanye a anunțat că divorțează de ea.

Arhiepiscopul Tomisului, care la cât de mult gafează în spațiul public ar trebui să poarte numele de Ups! Teodosie, încalcă iar sfaturile autorităților și adună de Bobotează o gârlă de oameni cărora vrea să le potolească setea de credință cu apă menajeră. Nimeni nu se întreabă ce a pus Înaltul în apa sfințită, dacă e posibil să conțină cipuri, dacă e făcută în laborator sau dacă religia e de fapt doar o conspirație menită să vândă mai multe lumânări. Până și Dumnezeu consideră exagerat comportamentul tipului care a organizat anul trecut un al doilea Paște pentru că nu i-a plăcut cum a ieșit primul, așa că trimite un înger să-i pună piedică. Mesajul e recepționat și, câteva zile mai târziu, Teodosie se pronunță vag în favoarea vaccinului, spunând că el nici nu-l interzice, dar nici nu-l promovează. Se confirmă din nou vorba de pe stradă pe care o știu toți ai mei.

La nivel global, tot mai puțini oameni se declară religioși, dar pentru că suma viciilor e mereu constantă, natura are oroare de vid sau un al treilea clișeu care explică succint și superficial comportamentul uman, aceștia încep să se închine unei alte entități imaginare. Consecința e că Bitcoin ajunge la 40.000 de dolari. Exact ca un elev de nota 10 de la sat care merge să facă liceul la oraș, bitcoinul nu reușește să se mențină la acel nivel.

La nivel național, peste 600 de profesori participă la un curs organizat de Asociația Numerologilor, curs promovat de inspectoratele școlare în mai multe județe. Profesorii învață cum să calculeze vibrația destinului elevilor și cum să găsească matrița psiho-energo-informativă. Gura lui Cumpănașu se lărgește cu câte un micron în fiecare parte într-un zâmbet lasciv și de pe buzele lui inexistente se prelinge ca mierea cuvântul “șaizecișinouă”. Cursul concentrează în 3 ore vreo 9 pseudoștiințe diferite, despică în 4 identitatea de gen, ia la 3 păzește felul în care sunt educații copiii în ziua de azi și are zero dubii în privința soluțiilor magice oferite de Anatol Basarab, cel care-l susține. Cifrele nu mint. Doar oamenii.

E abia 8 ianuarie și avem certitudinea că, cel puțin anul acesta, româncele sunt cele mai frumoase femei din lume. Un cetățean italian din Roma se îndrăgostește de o prostituată româncă și începe să o hărțuiască, ajungând să o filmeze în timp ce lucrează cu alți clienți, ca să-i pârască pe aceștia la soțiile lor. Asta când nu-i aruncă ouă în geam sau nu îi lasă pești stricați la ușă. În lumina acestor evenimente, concursul internațional Miss Universe mi se pare total irelevant. Nici una din concurentele alea bățoase n-ar reuși să stârnească asemenea pasiuni într-un bărbat. Propun înființarea unei probe practice de sucit capul bărbaților. Genul programului: românce.

Campania de vaccinare înaintează greu. Conspiraționiștii continuă să prospere până la nivelul la care, dacă ar coborî din ceruri o flotă de extratereștri și ar începe să distrugă cu lasere și tunuri de fotoni întreaga planetă, ar există încă oameni care să se întrebe “Oare de la ce vor să ne distragă atenția?”.

E 12 ianuarie și umanitatea înregistrează o victorie măruntă în războiul împotriva primatelor, reușind să îmbolnăvească cu covid-19 două gorile din grădina zoologică din California. Întrucât se consideră că cimpanzeii au pornit conflictul, făcând sex neprotejat cu un tip și pornind astfel epidemia de SIDA din anii ’80, suntem departe de a fi chit cu maimuțele. 

Apropo de victorii mărunte împotriva primatelor, cu o zi înainte se află că DNA dorește urmărirea penală a lui Tăriceanu pentru o mită de 800.000 de dolari pe care ar fi luat-o în timp ce era permier. Politicianul începe să se intereseze dacă, în baza multelor sale căsătorii, poate primi de cinci ori mai multe vizite conjugale.

Asociația Numerologilor prinde și mai mult curaj când numărul 13 se dovedește a fi cu ghinion pentru un șofer din Suceava. În 13 ianuarie acesta e reținut de poliție pentru că, după ce a omorât un om cu mașina, l-a dus acasă, în patul lui, ca să dea impresia că a murit de moarte bună. Ancheta declanșată ulterior e nevoită să lămurească ce anume înseamnă pentru români termenii “moarte bună” și “moarte rea”, uneori fiind de preferat ca o mașină să-ți curme rapid suferința, decât să zaci bolnav la pat o gașcă de ani. Morțile sunt ca orice altceva: cele bune să se adune.

Apropo de moarte. În ziua în care Mihai Eminescu – poetul promovat ca fiind “nepereche”, deși a murit grație unei boli venerice – ar fi împlinit 171 de ani, președintele Klaus Iohannis își face vaccinul anti-covid, expunând doi mândri bușteni care îi țin loc de brațe. Bicepșii prezidențiali țin prima pagină a grupurilor de meme circa două zile, până în momentul în care fostul președinte, Traian Băsescu, își face și el vaccinul și își expune colacul de salvare care îi ține loc de burtă. Total justificat colacul, întrucât omul a fost marinar.

Tot de ziua lui Eminescu, dar probabil noaptea, NASA descoperă prin intermediul misiunii New Horizons că estimarea conform căreia Universul conține două trilioane de galaxii e grav deplasată și că numărul real e mai aproape de câteva sute de miliarde. Motivul? Până la galaxiile respective e o cale atât de lungă, încât e imposibil ca lumina lor la telescop s-ajungă. Noua informație reduce semnificativ probabilitatea să existe alte planete pe care să fi apărut viață, Neflix sau duplexuri. Drept urmare, în Cluj cresc iar chiriile, dar asta și pentru că un sondaj făcut de money.co.uk așează Clujul într-un top 20 al celor mai sănătoase orașe în care să trăiești, pe locul 16, imediat după Timișoara, care se dovedește a fi “fruncea” chiar și în topurile făcute de oameni care n-au fost niciodată în Cluj sau Timișoara.

O pandemie nu trece fără să lase urme. Cu toții suntem mai grijulii față de ceilalți și față de noi înșine după un an în care toate vocile au îndemnat la prudență, altruism și cumpătare; la bunătate, răbdare și speranță; la purtat mască și distanțat în scopul protejării celorlalți; la depunerea unui efort individual îndelungat pentru binele comun. Drept urmare, când o ambulanță încearcă să intre pe o pârtie din stațiunea Bușteni ca să ajute un copil accidentat, câțiva turiști binevoitori se pun în calea ei, aruncă cu vin fiert înspre șofer și bruschează un angajat al Salvamontului. Motivul? Ambulanța le-ar fi speriat copiii, cărora părinții nu știu cum să le explice faptul că și mașinile non-SUV au voie pe pârtie. Reacția turiștilor e oarecum firească, întrucât stațiunea e plină până la refuz, iar ei refuză să lase doctorii să ajute un copil mic.

Vorica Dăncilă anunță că lansează o carte-interviu, într-un gest care nu poate fi considerat decât o sfidare la adresa celor care au impresia că viața umană se desfășoară conform unui plan divin.  

Un profesor de matematică de la un liceu din Piatra Neamț îi cere unei eleve fotografii nud. Când eleva îl pârăște la directoare și cere să fie transferată, profesorul trece la insulte și intimidări, de ciudă că nu i-au ieșit calculele.

20 ianuarie. Donald Trump își petrece ultima zi în fotoliul de președinte al Americii grațiind diverși apropiați, clienți, complici și rapperi. Eu presupun că a făcut-o din fotoliul de președinte, dar e posibil să o fi făcut și de pe canapeaua de președinte sau din scaunul de birou de președinte. În vremea asta, internetul românesc își face cruce cu limba în cerul gurii văzându-l pe Sorin Câmpeanu, ministrul educației, cum se vaccinează printr-o cămașă cu mânecă decapotabilă. În lumea modei, cămașa lui Câmpeanu stârnește în egală măsură confuzie și invidie. Creatorii de modă încep să caute alte locuri aiurea în care hainele să aibă ferestruici sau șlițuri. 

Un val spumos de meschinărie o ia pe sus pe Olivia Steer și o deșartă pe pagina de Facebook a scriitorului Mircea Cărtărescu. Ambasadoarea Antivaxxului în România găsește o greșeală gramaticală într-o postare mai veche de-ale – exact! de-ale! – scriitorului și o distribuie pe peretele ei, în văzul tuturor, sugerând deloc subtil că mica eroare gramatică îi descalifică omului opiniile despre vaccin. Ceva despre dativul unui polițist adjectiv, ce-o mai fi însemnând și aia, nu știu, n-am văzut filmul. Mircea Cărătărescu se califică rapid pe lista scurtă pentru Premiul Nobel pentru Clapback printr-o postare plină de bun simț și modestie în care îi explică femeii că a căutat în dicționar și că e așa cum scrisese el. Internetul râde frecându-se pe sfârcuri de rușinea femeii, simultan dorindu-și nivelul acela de încredere care te împinge să corectezi medical un doctor și, imediat după, să corectezi gramatical un scriitor, specializarea ta de bază fiind “prăjituri fără gluten”. Dragei (dragii? dragăi?) de Olivia îi pică greu la stomac toată cărnița încasată de la străini tripați pe Schadenfreude, ea fiind mai pe raw-vegan, așa, astfel că a doua zi sare cu încă o postare prin care dezvăluie că a găsit, totuși, o greșeală legată de dativ într-unul din romanele lui Cărtărescu, la pagina 316. În mod absolut paradoxal, nazismul gramatical îi atrage zero simpatie suplimentară. 

Proteste răzlețe, de intensitate Slab până la Moderat, izbucnesc în diverse părți ale Rusiei după ce mai mulți tineri se trezesc din beție și își dau seama că trăiesc în Rusia. Ori asta, ori ceva legat de arestarea tipului care a supraviețuit cu nesmițire unei tentative de otrăvire. De asemenea, e posibil ca protestele să fi avut ca declanșator faptul că un grup de tineri a încercat să aleagă un restaurant de la care să comande pizza și câștigător a ieșit tot Putin, cu 120% din voturi. 

O întâmplare din Mexic demonstrează cât de important e să nu uiți de unde ai plecat. O femeie își înjunghie soțul după ce descoperă o poză mai veche în care acesta  apare alături de amanta lui. Plot twist: tipa din poză e chiar ea, dar într-o variantă mai tânără. Deci n-o înșelase soțul, doar memoria.

Pe meleaguri mai puțin tropicale, ba chiar dimpotrivă, un urs aleargă după un schior pe o pârtie din Predeal. Cea mai incredibilă parte e că ursul a reușit să găsească un singur schior pe care să-l alerge, stațiunile montane fiind atât de pline de oameni care ignoră pandemia și regulile de distanțare, încât n-ai unde să arunci un ac de seringă. 

Weekendul 23-24 ianuarie e marcat de o serie de tragedii: moare Larry King; Conor McGregor ia bătaie; Mica Unire vine într-o duminică, fără să aducă cu ea o zi liberă; primarul Iașiului încasează un iaurt în freză și noua tulpină de covid începe să prindă rădăcini și în România. În București, o școală devine focar de covid, deși era închisă. Inspectoratul vine cu ideea să înlăture virusul din instituție cu ajutorul unor profesori care să-l hărțuiască sexual și să-i ceară nuduri până se deprimă și pleacă singur.

După mai bine de un an de existență, noul coronavirus continuă să fie subiectul care dezbină și polarizează cel mai puternic societatea. Pandemia îi radicalizează pe sceptici și îi transformă în antibotnițari turbați, asta în timp ce în extrema opusă îi instalează pe teleormănenii care, pe final de ianuarie, rup lesa în dreptul farmaciilor veterniare și încep să înfulece medicamente antiparazitare pentru câini până epuizează stocurile. În calitate de posesor de animale de companie, înțeleg pornirea oamenilor. Dacă faci un vaccin, merge și o deparazitare. Ca să nu faci două drumuri. Deși informația conform căreia medicamentele antiparazitare pentru câini ar proteja împotriva covid nu are nici un temei medical, cererea pentru ele rămâne ridicată. Inspirat de încrederea oamenilor în zvonuri neverificate de pe internet, pe 26 ianuarie mă duc și eu să-i cer veterinarului un șampon pentru câini cu păr șaten și început de chelie. Șamponul funcționează super bine. Nu doar că am părul mai lucios, dar acum pot să mă scarpin după ureche cu piciorul drept.

Ministrul Sănătății anunță controale la centrele de vaccinare după ce se află că mulți oameni sar rândul și se bagă în față. Problema nu e că unii sar rândul, ci că doar câteva mii de oameni fac asta. Dacă ne-am băga toți în față, ar fi ok.

Trăim în România, ceea ce înseamnă că nu ne mai facem bine. În special pentru că nu avem unde. Spitalele noastre iau foc mai ușor decât avocata aia, Șoșoacă, pe care românii au trimis-o în Senat de plictiseală că nu aveau nimic mai bun de făcut în 2020 decât să distribuie naționalism macru pe interneți. În dimineața de 29 ianuarie, o parte a Institutului Matei Balș se reorientează profesional brusc, transformându-se din congelator în crematoriu. Se pare că, în România, toate tratamentele medicale pe care le primești în spital pot avea ca efect secundar arsuri la stomac. Două incendii în două spitale în două luni. Pe lângă selecția naturală, se pare că la noi lucrează și o selecție artificală, compusă din corupție, ignoranță și lașitate. 

Arafat, Cîțu, Iohannis și alții se înghesuie să declare că nu le vine să creadă că s-a putut întâmpla așa ceva. Asta după ce, cu două luni mai devreme, nu le venea să creadă același lucru. În spital au funcționat instalațiile antiincendiu, spune prefectul capitalei. Din nefericire, au funcționat mai bine cele proincendiu.

Dar secțiile de terapie din spitalele românești nu sunt singurele chestii care explodează pe sfârșit de ianuarie. Acțiunile GameStop cresc enorm pe bursele internaționale după ce o armată de trolli de pe Reddit își propune să-i pună crosa la patină unui fond de investiții care face bani din short-selling. Capitalismul a ajuns la nivelul la care marile fonduri pot specula falimentul unor firme, vânzând scump acțiuni pe care nu le au, dar le împrumută cumva, pentru ca apoi, când le scade inevitabil prețul, să le cumpere ieftin, să le dea înapoi și să facă un profit nesimțit. Pare ilogic și imoral doar pentru că așa este. Internetul se prinde că poate proceda la fel, dar în sens invers, iar dauna provocată fondului e estimată la 20 de miliarde. Singura diferență e că pe trolii n-o să-i salveze statul când vor descoperi că s-au afundat în rahat.

2021 e deja mai spectaculos decât 2020. Și a trecut o singură lună.

Foto: Netflix (History of Swear Words)

4 thoughts on “Halucinant | ianuarie 2021

Leave a Reply to Sebastian S Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.