Nu m-am uitat la tot Eurovisionul și nu sunt nici o autoritate în domeniul muzical, dar detalii așa nesemnificative nu m-au împiedicat niciodată să-mi dau cu părerea. Cînd am dat într-un final pe TVR 1, sîmbătă seara, deja se numărau voturile care s-au transformat în puncte, care s-au transformat din nou în puncți, care s-au adunat cu alte puncte transformate din alte voturi și astfel s-a stabilit că cel care ne va flutura anul acesta steagul muzical în Suedia va fi Cezar, un tip a cărui voce m-a făcut mai degrabă să mi-l imaginez fluturând steagul acela curcubeu la paradele anuale ale minoritarilor sexuali. Paradoxal, cealaltă soprană a finalei, Narcis Iustin Ianău, a fost printre ultimii clasați, așa că nici măcar nu încerc să înțeleg procesele prin care s-a raționat superioritatea acestui artist.

Fiind un eveniment fresh, tineresc, modern, care se vrea un fel de descoperitor al noilor senzații muzicale continentale, mi se normal că Luminița Anghel și Elena Cîrstea s-au aflat printre favoriți. Ha ha ha. N-am văzut nici semifinalele așa că nu știu de ce a spus toată lumea despre prezentatori că au fost penibili. Chiar hABBAr n-am. Dublu ha ha ha! Dar nu înțeleg de ce nu s-a descurat trupa lui Robert Turcescu mai bine. El, lucrînd multă vreme în presă, ar fi trebuit să știe să cînte în strună factorilor decizionali. Ha ha ha! Anyway, melodia cîștigătoare (It’s my life) nu m-a impresionat cu nimic (în afară de modul crăcănat în care a fost executată). Și asta mă face să mă întreb cît de mult s-a lucrat efectiv la ea. Adică în cît timp a clocit-o domnul Ouatu? Ahahahahaha.

Nu-i așa că băiatul acesta are o poziție de parcă tocmai s-a ouatu? De unde și numele.
. . .
. .
.