Copleșit de o nevoie indiscretă, aproape obscenă, de a controla viețile oamenilor în cel mai mic detaliu, Guvernul a emis astăzi o ordonanță de urgență prin care impune obligativitatea studiilor de frezabilitate pentru orice tunsoare nouă.
Ordonanța se aplică atât tunsorilor feminine, cât și celor masculine, chiar și vopsitului. Dintre cele masculine, cocul de samurai urban (man bun, pentru cunoscători) necesită cel mai complex studiu de frezabilitate, putând fi adoptat numai în urma unei derogări speciale de la Poliția Modei. Dintre cele feminine, coafurile de nașă vor fi cele mai afectate de noile rigori legislative. Nu scapă de efectele acestei ordonanțe nici tunsorile bob, nici codițele împletite, nici măcar peruca lui Neti Sandu (în caz că va dori vreodată să o schimbe).
Începând cu data de 1 februarie 2017, toți frizerii, toți hairstiliștii și toate coafezele vor trebui să atașeze un studiu de frezabilitate fiecărei tunsori noi, fie că e vorba de o schimbare totală de stil sau banală o îndreptare de breton. Singura excepție o constituie tunsorile de tip castron, care au fost interzise cu desăvârșire.
Trebuie incluse în textul studiului de frezabilitate toate informațiile din care să rezulte: dimensiunile perciunilor, nuanța șuvițelor (dacă acestea există), genul de ținută care scoate cel mai bine în evidență noua tunsoare, precum și eventualele pericole care ar putea să afecteze structura de rezistență a tunsorii (vânt, căciuli, dormitul în pat, ciufuleli de tip sexual, etc).
Posesorii de vârfuri despicate vor trebui să prezinte acte adiționale pentru a-și putea schimba tunsoarea, precum și o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu o fac doar pentru că așa a făcut o colegă de birou săptămâna trecută.
Firmele care vor putea efectua aceste studii au fost selecționate pe sprînceană de membrii guvernului într-o ședință secretă, în baza unor criterii ce nu au fost dezvăluite public.
—–