În viitor Guvernul intenționează să-și asume răspunderea și pe legea gravitației |
„Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”.
Edward Aloysius Murphy, Jr.
Murphy probabil se gândea la România când a enunțat principiul respectiv. Premisa legii este atât de evidentă încât guvernul Boc vrea să își asume fără preget responsabilitatea asupra ei. Ea conține atât de mult bun-simț încât orice dezbatere parlamentară ar fi de-a dreptul redundantă, chiar prostească, conform spuselor premierului.
Este probabil singura lege cu care este de acord atât puterea cât și opoziția, de aceea nu va fi înaintată nici o moțiune de cenzură împotriva ei. Mai mult, din cauza absenteismului cronic ce afectează instituția parlamentului, nici o lege n-a mai fost votată de mai multe luni încoace iar această asumare a răspunderii ar fi o adevărată gură de aer pentru parlamentari. Situația a ajuns în asemenea hal încât Monitorul Oficial a început să închirieze spații pentru mica publicitate.
Emil Boc a declarat că el are un sentiment bun în această privință, după eșecul asumării răspunderii din zilele trecute. Atunci, la insistențele lui Traian Băsescu, premierul a îndemnat guvernul să-și asume răspunderea pe legea atracției universale. Greșeala a fost a președintelui, care a recunoscut că a înțeles greșit legea, crezând că este legată de fizic, și nu de fizică.