Un nou trend ia cu asalt comunitatea creștină din jurul orașlui Houston, Texas – fitnessul spiritual la bară de inox. Pole dancing for Jesus, după numele lui original, e un demers la fel de nobil ca stripteasul pentru terminarea facultății. În caz că aveai impresia că le-ai văzut sau auzit pe toate pînă acum, uite că n-ai avut dreptate și îmi pare rău dacă ți-am spulberat iluziile de atotcunoscător.
Și dacă tot vorbim de atotcunoscători, să nu uităm de Atotcunoscătorul Suprem Jr., pentru care o gașcă de dudui dansează îmbrăcate sumar, sugestiv erotic, dar smerit în același timp. Doamnele din videoclipul de mai jos sunt sincere și jură cu o mână pe Biblie și una pe bara de striptease că nu este nimic sexual în legătură cu dansul lasciv executat în numele Domnului, și că e doar o altă formă de gimnastică. La auzul acestei declarații vreo 2 miliarde de bărbați și-au vărsat pe piept berea pe care jură că o beau doar de sete, potolindu-și cu greu hohotele de râs.
Lecțiile sunt gratuite și se predau duminica. Ocupat cu prestația dansatoarelor, săptămâna trecută Iisus a ignorat complet rugăciunile a peste 300 de milioane de nevoiași.
Dansurile religioase la bară contribuie oare la “înălțarea” Domnului? Cert este că răsplata pentru aceste prestații, ca de altfel pentru orice faptă bună, va fi primită în ceruri – Iisus și-a pregătit deja teancuri de bancnote de 1$.
Cred că ar mai încăpea o glumă, ceva legat de expresia Holy Fuck! dar acum nu-mi vine nimic în minte.
—–
—–