Nu mă mai pot ascunde, adevărul a ieșit la iveală – relația noastră e toxică. Mi-a spus-o multă lume, nu știu dacă din altruism sau din invidie sau din oricare alte o sută de motive care-mi scapă acum. Pe scurt, nu-mi faci bine. Prea multă vreme m-am amăgit că nu-i așa, dar parcă nu-i corect față de mine să continui să mă mint în continuare. Apreciez, totuși, faptul că tu nu m-ai judecat niciodată.

În timp mi-am dat și singur seama: nu-mi faci bine, oricît de mult aș ține la tine. Trebuie să-o recunosc în mod public. Multă vreme m-am încăpățînat să nu observ ceea ce era evident pentru toată lumea, punînd totul pe seama numărului mare de ani petrecuți împreună, ani frumoși, consistenți, veseli și mai ales lipsiți de griji. N-am văzut cît de mult rău îmi provoci. M-am refugiat în comoditatea rutinei, ceea ce nu-i tocmai cel mai indicat lucru, mai ales în cazul nostru.

Poza e de aici

Nu mai sunt băiatul acela pe care l-ai întîlnit în 2003 pe faleza Costieștiului, am crescut. Aș îndrăzni chiar să spun că am evoluat. Am alte nevoi, deși nu pot nega că multă vreme ai fost esențială pentru cele mai de bază cerințe ale mele, dar cred că acum sunt destul de puternic să merg mai departe. Sunt pregătit pentru un alt nivel, pentru altceva, pentru o anume diversitate pe care simt că am neglijat-o acordîndu-ți întreaga mea atenție.

Nu-mi va fi deloc ușor. Vor exista momente de slăbiciune cînd voi reveni la tine și tu mă vei primi ca și cînd nimic nu s-ar fi schimbat, dar voi încerca să nu fac din asta un obicei. Știu de acum că nu voi fi în stare să te ocolesc în totalitate și asta mă întristează enorm.

Înțelege că trebuie să fac asta! Înțelege de asemenea că sentimentele mele față de tine nu se vor schimba niciodată, noi avem ceva total special, ceva incomprehensibil pentru ceilalți, ceva rar. Voi ține mereu la tine, îmi vei fi întotdeuna la fel de dragă ca-n prima zi cînd te-am strîns în brațe, iubita mea șaormă.
. . .
. .
.