Fata de la pagina kitsch

KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch. 

Dacă ar fi să le judec pe fetele respective așa… la prima mână, aș spune că fetele de la pagina cinci au inteligență canci. Aici fac o concesie, numindu-le ‘fete de la pagina 5’ chiar dacă apar la pagina 3 sau au un întreg pictorial dedicat plus/minus un articolaș. Și spun articolaș pentru că minunatele făpturi afișează un grad de finețe care nu suportă decât diminutivele. Am zis!

Riscul meseriei face ca în fiecare zi lucrătoare să răsfoiesc cu diverse grade de interes foile colorate ale marilor tabloide. Și așa cum am ajuns să cumpăr Playboy-ul pentru rigoarea jurnalistică desăvârșită ce răzbate din articolele sale, așa se face că nu pot trece la următoarea pagină de senzationelle fără să parcurg niscaiva cuvinte. Ceea ce e bine, în special mulțumită mostrelor de umor involuntar demne de o cauză mai bună care scapă printre milioane de inepții și platitudini gonflate la rang de aproape-știri.

Aș vrea să pun lupa pe unul dintre nenumăratele aspecte esențiale pe care le comportă un demers atât de nobil precum cel de a împodobi vizual pagina 3, respectiv 5 a foiletoanelor mondene: așa-zisa secțiune de Like-uri, unde zâmbitoarele despuiete ne transmit ce anume adoră mai mult și mai mult pe lumea asta. Mai mult decât pe sine vreau să zic, dar asta era evident.

În ziua de 2 April, anul Domnului 2012, onoarea revine domnișoarei Ymuran Lungu, studentă bucureșteancă de 23 de ani care, la corpul său, cel mai mult îi place cum arată fundul. Fund care a gândit probabil și replica următoare: adoră să bea suc la petreceri și să se distreze pe muzică dance. Lăsăm la o parte faptul că doar unora dintre noi nu le place să se distreze în general, dar și faptul că sucul poate fi la fel de bun și dimineața și acasă în fața tv-ului sau imediat după o șaormă.
Pentru ea, sexul la prima întâlnire este o provocare și mă gândesc că pentru cei care oferă sucul provocarea nu este chiar atât de mare, departe de-a fi o muncă herculeană sau, doamne feri!, sisifică.

Având o memorie ușor mai antrenată decât peștișorii aurii pe care departamentele de vânzări îi vizează și îi alintă duios drept clienți captivi,  n-am putut să nu observ că profilele comportamentale ale duduilor se încadrează într-un șablon bine încetățenit. Și-mi amintesc într-o doară de concurentele săptămânilor trecute:
-adoră whisky-ul, manelele și vacanțele la Mamaia;
-adoră vodka, muzica house și vacanțele la Constanța; (i shit you not, astea 2 au fost în aceeași săptămână, cred)
-adoră apa plată și vacanțele la Milano; (apa plată merge bine de tot cu o personalitate plată și un caracter fad, lipsit de condiment sau orice tușă personală);
-nici nu mai zic că aproape toate se văd actrițe, artiste sau șefi.

Din cauza spațiului editorial relativ restrâns, sărmana fată nu ne-a putut împărtăși restul ambițiilor și năzuințelor sale și nici dorința de a eradica foamea din lumea a treia sau de a promova pacea mondială și tratatul de neproliferare nucleară. Până nu ne va spune mai multe, n-avem decât să-i apreciem fundul.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.