Eu ți-am zis că The Dark Knight e cel mai tare, dar tu nu, că Batman, Batman

The Dark Knight e atât de bun încît dacă apuc să văd măcar o secvență din el nu mă pot abține pînă nu văd tot filmul, ba poate și jumate din genericul de final. Îmi ține atenția captivă mai ceva ca un pirat somalez, de ajung într-un final să sufăr parcă de cel mai intens sindrom Stockholm ever, iubindu-mi nebunește temnicerul. Duminică, în timp ce navigam detașat printre canalele televizorului, lin ca un veritabil gondolier, dau pe ProTV și când văd că filmul rula doar de câteva minute încep să-mi iau adio de la toate planurile pe care mi le făcusem pentru seara respectivă (îmi plănuisem să mă uit la cu totul alte filme).

De fapt, întreaga trilogie este extrem de bine construită. Începe domol cu Batman Begins și conturează eroul cu meticulozitate și, foarte admirabil pentru genul cu super-eroi, profunzime. Partea a doua, având deja o fundație solidă, merge mai departe și explorează altruismul lui Bruce Wayne, care are enormul merit de a nu fi eclipsat de prestația magică a Jokerului. Ultima parte, The Dark Knight Rises, coboară puțin tempo-ul în opinia mea, ceea ce nu face decât să închidă perfect cercul unei aventuri fantastice, în timp ce lasă destul loc pentru speculații despre o posibilă continuare.

La a doua vizionare, acțiunea se desfășoară parcă mai repede decît prima dată cînd îl vezi. Batman pierde tot: bani, casă, prieteni, firmă, arsenal de luptă, coloană vertebrală, etc. doar pentru ca revenirea lui să fie cu atît mai spectaculoasă și mai triumfătoare. Printre plusurile evidente ale filmului putem enumera personajele lui Michael Caine și Morgan Freeman, foarte plăcute, o Catwoman care învață destul de greu, dar pînă la urmă învață, să aibă încredere în oameni, dar și un Bane a cărui motivație de a distruge lumea nu este total nerezonabilă. Într-un fel, îl înțeleg pe bietul monstruleț, face și el parte din categoria celor care nu vor decât să vadă lumea prăbușindu-se într-o anarhie pură. Ah, și are nevoie de iubire, la fel ca și noi. Pînă aici totul e bine și frumos, filmul frizează perfecțiunea, e de-a dreptul asimptotic cu sublimul în umila mea părere, singurele lui neajunsuri fiind următoarele:
– nu înțeleg de ce Batman, înainte de o mare confruntare, trebuie să se suie la mama dracului pe un cap de pod și să privească contemplativ în zare, spre răsăritul soarelui, pozând parcă pentru coperta vreunei reviste cu super-fotomodele; e o risipă enormă de timp, resurse și energie și pare exact ultimul lucru pe care l-ar face un om normal înainte de o bătută zdravănă; nu putea face asta pe marginea unui acoperiș de bloc, cum a făcut în episodul 2? Sau nu vrem să repetăm cadrele? Pare forțat puțin epicness-ul filmului, goana după senzațional e prea evidentă, deci nu, frate, nu!
– e prea pașnic liliacul ăsta, e prea… cavaleresc, nici măcar după ce ăi răi i-au rupt spinarea nu se îndură să-și ia un pistolet și să-i rezolve scurt și pragmatic pe toți aghiotanții ăia anonimi al căror unic rol pare să fie să stea la rând și să fie caftiți de amicul nostru mascat; e tras de păr – oricât ai fi de bun, nu prea poți să ieși nevătămat atunci când te arunci cu capul înainte și pumnii sus între 6-7 handralăi înarmați cu mitraliere; serios că nu aș fi avut o părere mai proastă despre Batman dacă aruncă cu bombe mici sau dacă sniper-uia niște zdrahoni; atunci cînd se întindea prea mult la karate zău că mă ducea cu gîndul la coregrafii din filme StevenSeagal-ești;
– toată trădarea și revenirea spre partea neîntunecată a forței a personajului Selina Kyle aproape că o înțeleg, dar nici nu insist, știți cum se zice: nebănuite sunt căile doamnelor.
Restul e plăcere.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.