Eu pe cine protestez?

După proteste seculare ce-au durat vreo 5-6 zile, nu știu exact, președintele tuturor românilor s-a catadicsit să iasă la liman cu unele declarații ceva mai publice decât sfătuirile șușotite pe care le-a avut în cursul săptămânii cu Boc și cu chelnerul său personal, în caz că cei doi nu sunt una și aceeași persoană.

Iar dacă noi am crezut că o să facă vreo referire la mișcările de protest ce-au împânzit țara, atunci e clar că suntem niște viermi care ne merităm soarta, după cum plastic s-a exprimat senatorul PDL Iulian Urban.

Pentru că, așa cum a făcut-o timp de mulți ani, Trăienel și-a ignorat și azi electoratul cu un cinism aproape macabru.  În timp ce pe alocuri țara arde la propriu, el își piaptănă suav frizura tip potcoavă cu un piaptăn fin din os de balenă ucigașă. Azi le-a vorbit monoton ambasadorilor despre politici externe și priorități de ordin macroeconimic pe un ton soporific ce-a reușit să amorțească întreaga audiență. Și când zic vorbit vreau să spun că a citit în mod împleticit un discurs scris pe foaie de cineva mult mai instruit decât el. Lucru care putea fi făcut unul din roboțeii japonezi prezenți la salonul IT de la Las Vegas. Păi și atunci de ce mai avem nevoie de el?

Voi continua să fiu un partener activ al guvernului” a spus el și nu cred că a sesizat ironia, pentru că dacă a făcut-o și replica a fost intenționată, înseamnă că e mai diabolic decât îl credeam noi. Incursiunea sa mult prea activă în chestiunile ce n-au fost nici măcar adiacente atribuțiilor sale fiind principalul motiv pentru care majoritatea protestatarilor visează la un destin mubarakian pentru cârmaciul acestui vas fantomă numit democrația românească.

Azi am așteptat aproape entuziast declarația dânsului și am fost dezamăgit din nou. Ori n-are idee despre magnitudinea deranjului produs recent, deranj ce-l are pe el ca principal erou negativ, fiind un notoriu ignorant, ori e paralizat de frică și se teme că orice declarație a sa va fi întoarsă împotriva lui. Îți trebuie un curaj nebun să vorbești cu serioziate despre energii regenerabile, eoliene, atunci când mare parte din populație vrea doar să-ți facă vânt cât mai repede (ha!).

Mai spun câteva și apoi încerc să închid subiectul. Nu corespunde cu specificul comic al blogului. Spun doar că Traian Băsescu m-a dezamăgit în multe rânduri după ce l-am votat. M-a dezamăgit ca om, e viciat, hâtru, meschin; m-a dezamăgit ca om politic, ca diplomat și m-a dezamăgit ca președinte. La ultima întâlnire a șefilor de stat a celor 27 de membre ale UE, a plecat singurel și fluierând a pagubă, nimeni nu-l bagă în seama și nu-l ia în serios. Ei i-au recunoscut non-valoarea. Noi de ce-l mai suportăm?

Dacă nu suntem în stare să ne făurim țara pe care o merităm/
atunci merităm starea în care ne aflăm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.