Toată lumea a fost surprinsă atunci când elevul care s-a sinucis în urmă ratării examenului de bacalaureat a lăsat în urmă un bilet de adio perfect redactat, fără nici măcar o greșeală gramaticală sau de ortografie. Nici măcar în privința punctuației nu s-au putut formula contestații, folosirea punctelor de suspensie fiind în acest caz incredibil de inspirată.
Băiatul care luase un rizibil 1,20 la proba de limbă și literatură română a reușit să-și scrie scrisoarea de adio într-un mod nu doar înduioșător ci și foarte coerent, corect atât sintactic cât și morfologic, lucru pe care nu l-ai fi așteptat de la cineva care n-a reușit în 3 ore să găsească un sinonim pentru despărțire sau să compună o propoziție cu cuvântul gând pe post de substantiv.
Deși în general nu prea e bine să-i vorbești de rău pe morți, cei care investighează acest tragic accident au o solidă suspiciune că biletul de adio a fost copiat, fiind clar peste nivelul de instruire al unui absolvent de liceu. Se crede că el ar fi aparținut inițial unui corporatist deziluzionat, care a fost însă prea laș să-și curme viața și a vândut biletul pe un site de licitații online. La momentul de față nu pot fi dezvăluite mai multe amănunte.
———-
—–
–