Mitropolia Iași tocmai a inaugurat Casa de Ajutor Reciproc a Mirenilor și Clericilor. Un fel de B.O.R. Bank ce oferă credite cu o dobîndă anuală de 6% pentru că mai nou Dumnezeu îți bagă și în traistă și îți pune și pe card, dar doar cu o copie a buletinului și cel puțin un girant de încredere. Plus niște mici comisioane și taxe de administrare, scrise în contract cu un font mai mic chiar și decît cel din Biblie. Cărțulie în care nu scrie niciunde că profitul ar fi un păcat. Sau să fie cum zice pah.ro…
Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei.
Şi a zis lor: Scris este: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”
Evanghelia după Matei
Dacă pînă acum zîna creditelor personale era un tip grăsun la costum și tutu, acum e un ninja bătrîn cu barba de un cot. Iar partea cea mai rea e că penalizările se pot întinde și pe parcursul vieții de apoi. Mirenii s-au îngrămădit la împrumuturi, ipotecîndu-și chiar și eventualele locuri din Rai, nefiind defel descumpăniți sau deranjați de faptul că au trebuit să semneze contractele cu propriul sînge.
B.O.R. Bank – singurul loc de unde poți lua un credit mai de Doamne Ajută
Parcă și văd că prima întrebare la spovedanii o să fie: Tu cu cine faci banking, fiul meu?