Câinele a stat nouă zile la hotel, căci noi am plecat în vacanță în Sicilia, și s-a întors de acolo cu un fel de tuse horcăită care, în manifestările ei mai extreme, produce niște bale spumoase pe care Dobby ni le lasă cadou exclusiv pe covoare și cuverturi, niciodată pe parchet sau gresie, de unde s-ar curăța ușor. La veterinar ni s-a spus că e puțin probabil să fie vorba de tuse de canisă, câinele fiind vaccinat, și că e posibil să fie o reacție alergică.

La cât de răsfățat l-am obișnuit, e posibil să fi dezvoltat o alergie la sărăcie. Și eu aș avea reacții adverse dacă aș trece de la masaje prelungi și boiereală într-un un apartament confort sporit, chiar exagerat, din centru, la stat în cușcă toată ziua și împărțit o curte mică, înconjurată de garduri reci, cu o gașcă de potăi necunoscute.

Azi n-a mai horcăit, semn că funcționat tratamentul cu frecții după urechi, gustări de pește aplicate la fiecare trei ore și sesiuni de alergat prin casă de fiecare dată când vine la mine cu mingea în bot și mârâie patetic, ca cel mai oropsit animal care a trăit vreodată.

Apropo de vacanță. Bucătăria siciliană e cea în care se gătesc chestii super simple și super gustoase, din ingrediente naturale, în timp ce țara e condusă de mafie. Motiv pentru care dieta mediteraneeană începe să fie populară și pe la noi.

Ieri am vrut să mănânc sicilian, ușurel, fără carne, așa cum m-am obișnuit în vacanță. Mi-a fost lene să-mi prepar singur ceva și într-un final m-am mulțumit cu trei sarmale. Mâncarea specific românească, am impresia, e cea pe care o faci când ți-e lene să gătești și improvizezi rapid ceva din ce găsești prin frigider. O “mâncărică”. Termenul vag denotă faptul că specificul mâncării românești e tocmai lipsa unui ceva specific. În fine.

Zilele trecute, când Dobby suferea ca un câine și eu sufeream ca un om căruia îi suferă câinele, am avut o secundă în care am întreținut ideea că ar fi putut să-l tragă curentul. Dacă pe oameni îi afectează, de ce nu și pe câini? A stat, săracul, între două geamuri deschise, fără vată în urechi, și acum bolește ca un campion din cauza asta. În secunda doi am conștientizat faptul că faimosul “curent” e o fabulație stupidă și m-am potolit, dar secunda aia de slăbiciune m-a pornit pe un drum al speculațiilor.

M-am gândit că ai putea să descoperi românul dintr-un grup de oameni de diverse naționalități făcând un test simplu: îi plimbi pe toți într-o mașină cu geamurile deschise și cel care e bolnav a doua zi trebuie să fie românul. Nu se poate altfel. Pe străini nu-i trage curentul, nici măcar cel marin, pentru că străinii știu să respecte avertismentele salvamarilor.

În afara României nu știe nimic despre periculosul “curent”. Noțiunea e greu de tradus. Cum îi explici unui britanic, de exemplu, ce este curentul? Îi spui că e un vânt care bate “indoors”? Un vânt care nu te afectează când te bate în pădure, dar te îmbolnăvește când te bate într-o sufragerie sau într-un tramvai. Ce-i cu discriminarea asta?

Atât pentru azi. Aș vrea acum să mă duc să-mi fac o salată caprese, dar cred că am să aleg calea mai ușoară și am să mă stabilesc asupra unei ciorbe de perișoare. E bună mâncarea românească, chiar dacă e mâncare cu specific non-specific.