Am intrat în noul an cu inima deschisă și ochii închiși, căci dormeam deja de-o bucată bună de timp la ora la care toți oamenii își manifestau concomitent fascinația atavică pentru foc aprizînd artificii, petarde și pocnitori. Înainte să adorm, însă, mi-am propus ca în noul an să fiu mai îngăduitor, mai bun, mai generos, mai harnic, mai toate minciunile pe care ți le spui de obicei pe 31 decembrie și le uiți pe 1 ianuarie, seara.

Dorind să fiu mai util societății în 2017, să fac mai multe pentru cei din jurul meu, cu puțin înainte de-a păși definitiv în tărîmul viselor, mi-am închipuit că aș putea face mult bine semenilor – un pustiu de bine, chiar – intrînd în politică. Subiectul ultimelor zile din 2016 fusese numirea premierului și asta a permeat cumva și-n subconștientul meu, de unde și ideea cu implicarea politică, ceva ce aș fi considerat sub demnitatea mea în urmă cu doar cîteva săptămîni.

Primul pas, după conștientizarea dorinței, ar fi fost înscrierea într-un partid, mă gîndeam eu așteptînd inconștiența. Aș fi vrut, chiar și-n starea aceea de semi-somn, să fiu mai conștiincios de-atît. Am sărit unii pași, i-am bifat ca îndepliniți pe alții, ajungînd după cîteva secunde la a-mi formula mintal declarația de avere, obligatoriu necesară în momentul numirii într-o funcție de prestigiu și responsabilitate.

Copiind – fără a plagia! – modelul actual al declarațiilor de avere vehiculate prin presă și pe la televizor, am ajuns să încropesc în cap următoarea listă, reprezentînd averea agonisită de mine în întreaga mea activitate politică anterioară numirii oficiale într-un post de conducere, așa cum am văzut că se face:

– 50.000 de lei depuși într-un cont de economii, adunați în vremea în care am fost ospătar / șofer / majordom personal sau sclav modern pe la diferiți politicieni și șefi de regii autonome;

– 200.000 de euro găsiți într-o pungă, la marginea unei păduri, sub doi metri de pămînt și o cruce, după ce locul respectiv mi-a fost dezvăluit într-un vis de către niște contacte ce lucrează în servicii;

– 100.000 de dolari primiți împrumut de la tata, care e pensionar și care, pentru zestrea mea, a pus deoparte în fiecare lună jumătate din pensie (timp de vreo 60 de ani, dacă e să faci calculul, dar sper să nu se prindă nimeni);

– ceasuri în valoare de mai multe sute de ani de muncă cinstită;

– tablouri cu cai în valoare de mai multe sute de cai putere;

– cinci mașini, toate cinci cîștigate în cadrul unor tombole organizate de firme ce comercializează chipsuri;

– șase kilograme de aur primite de la un spiriduș pe care l-am întîlnit la capătul unui curcubeu în anul 2009;

– 5.000 de hectare de pădure ce mi-au fost retrocedate pe motivul unei vagi legături de rudenie cu familia regală (sînt văr de-al doilea cu vecinul lui Dani, Prințul Banatului);

– un apartament de 100 de metri pătrați primit moștenire de la o firmă abonată la contractele cu statul, firmă pe care am ajutat-o să evite tax… nu mai contează cu ce-am ajutat-o;

– două case obținute de pe urma meditațiilor, dar nu a celor ce implică făcutul de lecții cu copiii, ci a celor bazate pe stat liniștit și închis ochii atunci cînd o cer diverse interese;

– ghiul de aur pentru degetul mic, să aibă ce pupa subalternii cînd ajung șef, primit cadou de majorat de la colegii de clasă;

– o tonă de bun simț, primită moșternire de la bunici, alături de un set complet de termopane ce imită lemnul, un album cu poze alb-negru din tinerețea lor și 300 de milioane de euro, a căror proveniență nu mi-au dezvăluit-o niciodată “bunicii”, pardon, bunicii, fără ghilimele;

Acesta este umila mea declarație de avere, trecută în revistă înainte să adorm. Asta înseamnă că nu mai e decît o chestiune de timp pînă cînd voi putea ocupa un post călduț, plin de beneficii. Așa să-mi ajute Cel de Sus, adică domnul Dragnea, căruia i-am promis deja un sfert din profit. Mai trebuie doar să mă trezesc din somn.
—–